Peste 11.000 de polițiști vor lucra de Paște pentru asigurarea ordinii și liniștii publice



Peste 11.000 de polițiști din toată țara vor lucra, zilnic, în perioada Sărbătorilor de Paște, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru apărarea patrimoniului public și privat, informează Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
„Peste 11.000 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităților curente necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, cât și în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele lăcașurilor de cult sau de desfășurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători, astfel: 7.868 de ordine publică, 1.253 polițiști rutieri, 615 de la transporturi, 984 de investigații criminale, 416 de investigare a fraudelor și 91 de la arme, explozivi și substanțe periculoase”, precizează MAI.
Vor acționa peste 4.200 de patrule, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Efectivele de poliție rutieră vor acționa pe 315 tronsoane de drumuri naționale și vor utiliza, în medie, zilnic, 668 de mijloace auto cu 396 aparate radar.
Structurile de poliție transporturi vor asigura patrularea, în medie, a 325 trenuri de călători (cu precădere pe rutele către stațiunile montane și litoral), precum și a 317 stații și triaje de cale ferată.
Totodată, 78 de trenuri de marfă vor fi însoțite, pe durata deplasării, de către polițiști. De asemenea, efectivele de poliție transporturi vor patrula în 16 aerogări (internaționale și naționale), precum și în 29 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.
Pentru îndeplinirea sarcinilor ce revin Poliției Române, în perioada menționată vor fi dispuse măsuri suplimentare la care vor fi angrenați 2.696 de polițiști, dintre care 1.513 de ordine publică, 534 rutieri, 421 de investigații criminale, 228 din altele formațiuni, care vor asigura un climat de ordine și siguranță publică în 35 de județe și municipiul București, pentru 256 de manifestări publice de amploare (cu participarea a peste o mie de persoane).
În perioada Sărbătorilor de Paște vor avea loc manifestări religioase și culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros și cu un aflux important de persoane spre localitățile și zonele turistice și de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităților desfășurate de structurile Poliției Române.
„Astfel, dispozitivele de ordine și siguranță publică organizate de Poliția Română în această perioadă sunt constituite în proximitatea a peste 14.500 de lăcașuri de cult ortodoxe și a peste 1.000 catolice (dintre care peste 600 sunt mânăstiri și aproximativ 60, catedrale și mari catedrale)”, arată MAI.