Statistici DSP

Peste 10.300 de suceveni, bolnavi de ulcer



Peste 10.300 de suceveni sunt bolnavi de ulcer, arată statisticile Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, numărul persoanelor cu această afecțiune fiind totuși în scădere.
Datele contabilizate de această instituție arată că, în primele două luni ale anului, numărul persoanelor suferinde de ulcer era de 10.327, față de 10.551 în aceeași perioadă a anului trecut. În ianuarie și februarie 2012, din cauza acestei afecțiuni nu a decedat nici o persoană, spre deosebire de același interval din 2011, când a fost înregistrat un deces.
Potrivit medicilor, ulcerul apare la orice vârstă, dar incidența maximă este la tineri.
Schimbarea alimentației acutizează simptomele bolii, iar odată cu venirea primăverii această afecțiune a stomacului recidivează, o cauză fiind adesea consumul mai mare de crudități, care cresc aciditatea gastrică.
Factori de risc în apariția ulcerului
Medicii nu pot aprecia cu exactitate cu cât crește în această perioadă numărul bolnavilor, însă au constatat că amețelile, greața, balonările, durerile și arsurile stomacale sunt mai frecvente primăvara.
Principalul vinovat de apariția ulcerului este bacteria Helicobacter Pylori, care lezează țesuturile stomacului. Totuși, riscurile de a deveni ținta unei asemenea boli se amplifică dacă există antecedente de ulcer în familie, alimentația este haotică, se consumă frecvent cafea, ceai, răcoritoare pe bază de cafeină sau se fumează multe țigări.
Alți factori de risc sunt reprezentați de consumul frecvent de alimente condimentate (ardei iute, boia, piper, muștar), desfășurarea de activități fizice și psihice solicitante, odihnă insuficientă (nu se dorm minimum opt ore pe noapte), imunitate scăzută care predispune organismul la răceli și infecții.
Cum poate fi prevenit ulcerul
Pentru a preveni apariția sau agravarea bolilor de stomac în acest sezon medicii recomandă evitarea abuzurilor alimentare, de alcool, cafea, tutun sau medicamente. Printre alimentele interzise persoanelor care suferă de ulcer se regăsesc condimentele, afumăturile, prăjelile, alimentele sărate, brânzeturile fermentate și fructele acide.
Legumele precum ceapa, usturoiul, castraveții, varza, ardeiul, conopida, țelina, ridichile, fasolea și mazărea sunt de asemenea contraindicate. Băuturile reci sau prea fierbinți, precum și cele carbogazoase sunt și ele interzise.
Ulcerul este definit ca fiind o leziune a suprafeței tractului digestiv. În cazul în care tratamentul nu se instituie la timp, această leziune are tendința de a se adânci în profunzimea mucoasei gastrice, declanșând craterul ulceros.



Recomandări