Un număr de 21 de localități sucevene vor beneficia de suma de 125.000 de euro pentru consolidarea sau repararea a o sută de locuințe afectate de inundațiile succesive din acest an, fondurile făcând parte din ajutorul de 250.000 de euro acordat României de Guvernul Olandei.
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat, luni, că jumătate din ajutorul alocat gratuit României de către Guvernul Olandei va fi distribuit unor familii din județul Suceava ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din acest an. El a precizat că vor beneficia de acest sprijin o sută de familii sucevene din 21 de localități, acestea primind materiale de construcție în valoare de câte 1.180 de euro pentru lucrări de reparații și de câte 3.500 de euro pentru lucrări de consolidare a clădirilor.
Onofrei a spus că familiile care vor beneficia de aceste ajutoare au fost identificate în urma unor anchete sociale și pe baza raportărilor comisiilor tehnice de evaluare a pagubelor, banii urmând să fie trimiși primăriilor care vor distribui materialele de construcție familiilor beneficiare.
„Primarii vor purta întreaga răspundere pentru modul în care se cheltuiesc acești bani. Le-am atras atenția că aceste fonduri nu trebuie folosite pentru a-și împăca rudele, pentru a câștiga bunăvoința oamenilor din comună sau, mai rău, pentru a câștiga voturi”, a spus Onofrei.
El a precizat că la fiecare casă ce va beneficia de ajutoare din partea Guvernului Olandei va fi întocmit un dosar care va conține și fotografii cu imobilul înainte de reparații și după reparații.
Onofrei a mai spus că fondurile vor fi transmise primăriilor până la sfârșitul acestei luni.