Caritabil

Peste 10.000 de lei în contul unei mămici lipsite de adăpost



Actiune caritabila initiata de Intermedia TV
Actiune caritabila initiata de Intermedia TV

O mamă cu un copil de doar trei luni, care urmează să părăsească Centrul Maternal din Suceava și care nu are nici un adăpost, a „câștigat”, în urma unei licitații organizate de Intermedia TV, în colaborare cu Protecția Copilului Suceava, peste 10.000 de lei.
Cu acești bani, tânără intenționează să-și închirieze o garsonieră, pentru cel puțin doi ani, unde să își crească fetița. Firma GMG s-a angajat să-i mobileze imobilul. Atât GMG, cât și Casa Plus s-au oferit să o angajeze pe tânăra mămică, pentru a avea cu ce să-și crească copilul.
O mână de ajutor Acțiunea umanitară inițiată de Intermedia TV a avut loc vineri, 7 martie, la Conacul Domnesc. Organizatorii au dorit să atragă atenția asupra tinerelor mame necăsătorite, izgonite de familiile din care provin din cauză că au rămas însărcinate.
Prin intermediul unei licitații, organizatorii au reușit să adune peste 10.000 de lei pentru Ionela, o mămică tânără, în vârstă de 20 de ani, și fetița ei, Sabrina, de doar trei luni. Acestea se află în Centrul Maternal din Suceava. Pentru că în scurt timp femeia trebuie să părăsească instituția socială și nu are unde să se ducă, nu are un loc pe care să-l numească casă, jurnaliștii de la Intermedia TV s-au gândit că ar putea să-i dea o mână de ajutor.
Sub deviza „de 8 Martie frumusețea vine din interior”, Intermedia TV a organizat o licitație cu obiecte trimise sau aduse de invitații care au fost prezenți la acțiunea umanitară. Din păcate, doar 50% dintre oamenii care au fost invitați la eveniment au dat curs acestei cereri. Unele persoane au trimis obiecte spre a fi licitate, alții au venit personal să liciteze sau să cumpere obiectele licitate.
Caricaturistul Ovidiu Bortă BOA, maestrul Mihai Pânzaru PIM și artistul plastic Cătălin Chifan au realizat portrete, pentru suma de 50 de lei, bani care s-au dus tot în contul Ionelei.
Licitație Primul obiect scos la licitație a fost un set de tacâmuri din argint, adus de prefectul Sucevei – Orest Onofrei. Deși licitația a plecat de la 100 de lei, în final, a fost cumpărat cu suma de 500 de lei, bani care au intrat în contul Ionelei și al fetiței ei, Sabrina.
Un gest foarte frumos au făcut trei eleve de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, care au venit la licitație cu câte un tablou valoros, fiecare contribuind cu câteva milioane bune în contul mămicii necăjite.
Un tablou a fost achiziționat cu suma de 600 de lei de jurnalistul Sorin Avram, o icoană a fost cumpărată de primarul Sucevei, Ion Lungu, cu suma de 1.000 de lei (licitația pornind de la 250 de lei), iar un alt tablou a fost cumpărat cu suma de 600 de lei.
Printre obiectele licitate s-au numărat sticle cu vin de colecție, ceasuri (jurnalistul Mihai Chira – Crai Nou – i-a cumpărat soției un ceas în valoare de 400 de lei), obiecte de îmbrăcăminte, o revistă despre femei din China, trimisă de viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, care s-a vândut cu 300 de lei, cărți și o caricatură realizată de Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA) cu Petru Ghervan, antrenorul Universității Suceava și secundul naționalei de handbal masculin a României (oferite de redactorul șef al Monitorului de Suceava, Tiberiu Avram), care s-au vândut cu 300 de lei, obiecte executate de copiii și educatorii de la Centrul Blijdorp – O nouă viață Suceava, un album „Artă și civilizație în timpul lui Ștefan cel Mare” de Răzvan Theodorescu, Ion Solcanu și Tereza Sinigalia, oferit de directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu.
Au răspuns invitației Jurnalistul Sorin Avram a avut inspirația să ofere la licitație cămașa cu care era îmbrăcat. Ideea se pare că a plăcut publicului. S-au „bătut” mai mulți ofertanți pe cămașă, pentru ca, în final, ea să ajungă în posesia primarului Ion Lungu, care a oferit cel mai mult: 1.100 de lei.
„De mult voiam să fiu măcar o dată în pielea lui Sorin Avram. N-am reușit, măcar să fiu în cămașa lui…”, a explicat primarul Lungu.
Printre oamenii care au răspuns invitației și au participat la evenimentul umanitar organizat de Intermedia TV s-au numărat Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului – Cristian Adomniței, europarlamentarul Cătălin Nechifor, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Aurel Burciu, senatorul Constantin Gheorghe, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei.
Sucevenii nu sunt obișnuiți să ajute Ovidiu Rusu, director de programe – Intermedia TV, ne-a spus că acțiunea a fost o reușită, pentru că și-a atins scopul.
„Cu banii strânși, o vom ajuta pe Ionela să închirieze o garsonieră pe o perioadă de doi ani. Imobilul va fi și mobilat cu sprijinul firmei GMG. Deși s-au adunat mai mulți bani decât la acțiunea similară organizată de noi anul trecut, totuși, concluzia este că sucevenii nu sunt obișnuiți cu astfel de acțiuni caritabile, de întrajutorare, nu sunt obișnuiți să dea…”, ne-a spus Ovidiu Rusu.


Ionela si fetita ei Sabrina
Ionela si fetita ei Sabrina
Ionela si Sabrian vor putea sa aiba o casa
Ionela si Sabrian vor putea sa aiba o casa
O icoana a unei eleve de la Colegiul de Arta la licitatie
O icoana a unei eleve de la Colegiul de Arta la licitatie
Actiune caritabila initiata de Intermedia TV
Actiune caritabila initiata de Intermedia TV


Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir
Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora
Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora