La pont

Peste 10.000 de lei, furați dintr-o casetă metalică cu cifru

Administratorul unei firme din municipiul Suceava a sesizat poliția că persoane necunoscute i-au furat 10.200 de lei, bani pe care îi ținea într-o casetă metalică cu cifru, întru-un dulap din biroul său.
Păgubitul, Ioan M., în vârstă de 53 de ani, a observat lipsa banilor vineri și le-a spus polițiștilor că furtul s-a produs în intervalul joi seară, ora 21:00 – vineri dimineață, ora 8:40, când a revenit la birou.
Polițiștii cred că hoțul a știut foarte bine unde și cum să caute, mai ales că la fața locului nu s-au găsit urme de forțare a sistemelor de închidere la uși, la geamuri și nici la caseta metalică.
„În birouri nu există urme de răvășire și nu se reclamă sustragerea altor bunuri sau valori”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, precizându-se că cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Recomandări

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică
O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial. Doi tineri suceveni au fost arestați

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava