Ofensiva declarată de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pe linie rutieră, pentru reducerea numărului de accidente rutiere grave, înseamnă în primul rând cât mai multe acțiuni de control în trafic, iar asta se vede clar în statistica privind măsurile de sancționare luate.
Deși vorbim doar de două luni și jumătate din anul 2026, s-a ajuns deja la 1.059 de permise de conducere reținute.
Din cele peste 1.000 de permise de conducere, 337 au fost suspendate pentru viteză excesivă, adică mai mult de 50 de km/h peste limita de pe respectiva porțiune de drum.
Atrage atenția și numărul mare de permise reținute de la șoferi băuți – 83. Aici intră cei cu alcoolemii mici, la limita de contravenție, ceilalți alegându-se cu dosare penale.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, adjunct în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care gestionează problematica rutieră, a subliniat și accentul pus pe ridicarea certificatelor de înmatriculare, pentru mașini fără ITP, RCA sau cu defecțiuni tehnice.
Numai de la începutul anului au fost reținute deja 1.200 de certificare de înmatriculare.
Ofițerul a mai arătat că tot de la începutul anului au fost constatate și 212 infracțiuni la regimul rutier.
Aceste date, aceste cifre, spun multe mai ales despre gradul de inconștiență de pe șoselele din județul nostru.
- În jur de 60 de rețineri în arest pentru infracțiuni rutiere, de la debutul anului
Ofensiva polițiștilor pe linie rutieră a constat și în măsuri drastice, adică de reținere în arest.
De la începutul lui 2026 au fost emise deja 118 măsuri preventive de reținere în arest pentru 24 de ore, din care în jur de 60 pentru infracțiuni rutiere, cel mai adesea conducere fără permis și/sau conducere sub influența alcoolului.
Din cei 118 reținuți în arest, 28 au fost arestați preventiv ulterior pentru 30 de zile.
- Opt morți în accidente, deja, în 2026
În ciuda eforturilor care se fac, de la începutul anului, pe raza județului au avut loc de la începutul anului 17 accidente grave, soldate cu opt decedați. Cifra decedaților este identică cu cea din anul 2025, în aceeași perioadă.
De departe, cea mai de amploare acțiune, inclusiv rutieră, a fost cea de săptămâna trecută. În cadrul acțiunii ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” au fost reținute 124 permise de conducere și au fost retrase 202 certificate de înmatriculare.
30 de autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant și au fost dispuse 16 măsuri de reținere în arest.






