Universitatea Suceava

Peste 1000 de locuri de admitere fără taxă, aprobate de Ministerul Educației

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va scoate la concurs pentru admiterea la facultate pentru anul universitar viitor peste 1000 de locuri subvenționate de la bugetul de stat. Numărul de locuri a fost aprobat de către ministrul Educației și Cercetării, Cristian Adomniței, la propunerea universității. Universitatea a solicitat Ministerului Educației aprobarea a 1474 de locuri subvenționate de stat pentru ciclul de licență, însă Ministerul Educației a aprobat doar 784 de locuri pentru cursurile de licență. De asemenea, ministerul a mai aprobat și zece locuri bugetate pentru candidații de etnie romă. Pentru cursurile de masterat, Ministerul Educației a aprobat 300 de locuri subvenționate de la buget, pentru admiterea la cursurile postuniversitare. Pentru cursurile de doctorat au fost aprobate 14 locuri subvenționate de stat, din care 7 sunt cu bursă. Admiterea în învățământul superior sucevean se va desfășura în perioada 16-20 iulie 2007, când candidații trebuie să-și depună dosarele. Pentru ocuparea eventualelor locuri rămase neocupate după prima sesiune de admitere, Universitatea Suceava va mai organiza o nouă sesiune, în luna septembrie.

Recomandări

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Concursul interjudețean adresat liceenilor „Student pentru o zi”, organizat într-o nouă ediție la USV