Peste 1.000 de consumatori de droguri au fost asistați în primele nouă luni ale anului în cele 47 de Centre de Prevenire, Consiliere și Evaluare Antidrog (CPECA) din toată țara, heroina și canabisul fiind principalele substanțe consumate, informează, joi, Agențuia Națională Antidrog (ANA). În cadrul programelor de asistență integrată, în primele trei trimestre ale acestui an au beneficiat de servicii specializate 1.007 de consumatori, 773 dintre aceștia folosind heroina, 126 canabis, 37 alcool, 18 cocaină, 15 tutun, 14 inhalante.
Dintre cei care au declarat heroina ca principală substanță de consum, majoritatea sunt înregistrați la CPECA București și Ilfov, respectiv 691 persoane
Centrele cele mai solicitate în primele trei trimestre ale anului sunt cele din București și Ilfov. De asemenea, alți 214 de consumatori au fost asistați în penitenciare sau centre de reeducare.
Agenția Națională Antidrog, prin Direcția pentru Reducerea Cererii de Droguri, a început realizarea Studiului de supraveghere epidemiologică și comportamentală în rândul consumatorilor de droguri injectabile din București și Ilfov.
Studiul va fi realizat pe un eșantion de 450 de consumatorilor de droguri injectabile, care trebuie să își dea acordul pentru a participa și care vor fi recompensați cu tichete cadou, după modelul altor țări europene.
Potrivit ANA, studiul își propune realizarea unei baze de date de încredere referitoare la prevalența HIV și a hepatitei B și C în rândul consumatorilor de droguri injectabile din București, în vederea stabilirii unui mecanism de colectare sistematică a datelor referitoare la bolile infecțioase în rândul acestei categorii de populație.