Examen

Peste 1000 de candidați la testarea națională specială



Un număr estimativ de aproximativ 1300 de candidați vor susține, în perioada 4-11 februarie 2008, sesiunea specială a testelor naționale. Este vorba despre absolvenții de clasa a opta care nu au dat sau nu au promovat testele naționale.
După înlocuirea testelor naționale cu tezele cu subiect unic, Ministerul Educației a decis să organizeze încă o sesiune a testelor naționale, pentru a oferi posibilitatea tuturor absolvenților de gimnaziu să dea examenul de final de clasa a opta.
La examen se pot prezenta absolvenți de clasa a opta din orice serie, iar aceștia se pot înscrie, în perioada 21- 25 ianuarie 2008, la secretariatele școlilor la care au terminat gimnaziul.
Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „potrivit estimărilor făcute, pentru că înscrierile nu s-au finalizat, în zona municipiului Suceava examenul va fi susținut de aproximativ 1000 de candidați, iar în celelalte zone ale județului vor fi aproximativ 200-300 de candidați”.
IȘJ va organiza patru centre de testare, la Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți și municipiul Suceava.
Potrivit calendarului MEdCT, prima testare a candidaților va avea loc pe 4 februarie 2008, proba scrisă la limba și literatura română. Urmează apoi, pe 6 februarie, proba scrisă la matematică, iar pe 7 februarie proba la istorie sau geografie, în funcție de opțiunile candidaților.
Pe 9 februarie, până la orele 16:00, se vor afișa rezultatele, și în aceeași zi, până la orele 20:00 se vor putea depune contestații.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 11 februarie.



Recomandări

Ciprian Anton: „Am luat decizia ca toți copiii din anii terminali să aibă posibilitatea de a susține simulările examenelor naționale”

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca
11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Câte două clase a V-a la colegiile „Ștefan” și „Petru”. Mai multe șanse pentru elevii care vor la licee de top