Peste 1.000 de arestări au fost realizate în Europa și 30 de copii români au fost salvați dintr-o rețea de trafic de persoane, într-o operațiune fără precedent care a vizat diverse sectoare ale crimei organizate, a anunțat miercuri Oficiul European de Poliție, Europol, Informează Mediafax.”Este vorba de cel mai important atac coordonat organizat vreodată în Europa împotriva crimei organizate”, a declarat, la Haga, directorul Europol, Rob Wainwright.Peste 20.000 de reprezentanți ai forțelor de ordine au participat la această operațiune, pregătită de mai multe luni și numită „Operațiunea Arhimede”, desfășurând cel puțin 300 de „acțiuni” individuale în aeroporturi, la frontiere și în porturi.Cele 28 de țări din Uniunea Europeană, precum și Norvegia, SUA, Australia, Elveția, Serbia și Columbia au participat la acțiune, coordonată de Europol.





