Peste 100 de sportivi la Turul ciclist al României, care trece prin cele trei provincii istorice



Peste 100 de sportivi au luat startul, miercuri, la Turul ciclist al României, care se organizează în perioada 18-23 septembrie, și trece prin cele trei provincii istorice ale României, sărbătorindu-se, astfel, Centenarul Marii Uniri, informează MEDIAFAX.
Startul turului ciclist al României a fost luat, miercuri, de la Alba Iulia – oraș în care acum 100 de ani s-a semnat unirea Transilvaniei cu România – de către 102 cicliști, componenți ai 19 echipe.
”Astăzi (miercuri – n.r.), la doar câțiva pași de Sala Unirii din Alba Iulia, va avea loc startul celei de-a 51-a ediții a Turului României. În Anul Centenarului, e greu de închipuit un loc mai potrivit pentru relansarea „Micii Bucle” iar startul festiv din grandioasa Cetate Alba Carolina va fi cu siguranța o ocazie unică atât pentru spectatori, cât și pentru sportivi”, au transmis organizatorii.
Miercuri are loc prima etapă, Alba Iulia – Sibiu, în lungime de 154,7 km, iar joi va avea loc etapa a doua, Sibiu – Brașov, pe o distanță de 162,8 km. Vineri septembrie este programată etapa a treia, Brașov – Focșani, cea mai lungă de la această ediție, 176,3 km, iar sâmbătă va avea loc penultima etapă, Buzău – Târgoviște (124,7 km), cursa urmând să se încheie pe duminică, la București, cu un circuit de 100 km.
La Turul României 2018 participă 5 echipe naționale, 11 echipe continentale și 4 de club: România, R. Moldova, Serbia, Turcia, Belarus; Team Novak (România), MsTina-Focus (România), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Trevigiani Phonix-Hemus 1896 (Bulgaria), Kobanya Cycling Team (Ungaria), Massi-Kuwait (Kuweit), Pannon Cycling Team (Ungaria), Voster ATS Team (Polonia), Apple Team (Kazahstan), Lvov Cycling Team (Ucraina); Steaua București (România), UVT Devron West Cycling Team Timișoara (România), Cycling Team Friuli (Italia), Novo Nordisk Development Team (SUA).



Recomandări