Peste 100 de sancțiuni, în valoare de 60.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic

Peste 100 de sancțiuni, în valoare de 60.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic. Foto maramedia.ro
Peste 100 de sancțiuni, în valoare de 60.000 de lei, pentru nereguli la regimul silvic. Foto maramedia.ro

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat săptămâna trecută acțiuni punctuale pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost efectuate 50 de controale, fiind constatată o infracțiune și aplicate 111 sancțiuni contravenționale, în valoare de 60.896 lei. S-au mai confiscat 42,64 m.c. material lemnos, în valoare de 19.622 lei.De exemplu, marți, la ora 03.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, la ieșire din comuna Dornești spre comuna Bălcăuți, trei autoutilitare care transportau material lemnos. Prima autoutilitară, condusă de un bărbat de 60 de ani din comuna Frătăuții Noi, transporta, în baza unui aviz de însoțire emis la 15.04.2019, cantitatea de 2,52 m.c. cherestea tivită din specia molid și 2,5 m.c. lătunoaie de molid. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în documente, polițiștii au solicitat sprijinului specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta 11,604 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase din specia molid și nu cea din documente. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos transportat în plus, respectiv 9,084 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase, specia molid, în valoare de 5.804 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea. Totodată, întrucât la inventariere s-a constatat în minus cantitatea de 2,5 m.c. lătunoaie, față de avizul de însoțire, conducătorul auto a fost sancționat contravențional potrivit Legii nr.171/2010 și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos lipsă în valoare de 274 lei.A doua autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Frătăuții Noi, transporta material lemnos în baza unui aviz emis la 15.04.2019, în care era înscrisă cantitatea de 1,63 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase și 2,5 m.c. lătunoaie tot de esență rășinoase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în documente, polițiștii au solicitat sprijinului specialiștilor silvici care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta 5,342 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase și nu cea din documente. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos transportat în plus, respectiv 3,712 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase, în valoare de 2.371 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea. Totodată, întrucât la inventariere s-a constatat în minus cantitatea de 2,5 m.c. lătunoaie, față de avizul de însoțire, conducătorul auto a fost sancționat contravențional potrivit Legii nr.171/2010 și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos lipsă în valoare de 274 lei. A treia autoutilitară, condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Frătăuții Noi, transporta material lemnos fără aviz de însoțire, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 1,14 m.c. cherestea tivită de esență rășinoase din specia molid. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 728 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Camion în valoare de 30.000 de euro, cu care se transporta cherestea fără acte, indisponibilizat de polițiști