Peste 100 de persoane au participat duminică după-amiază, în Piața Universității din București, la un protest autorizat față de extragerea gazelor de șist prin fracturare hidraulică, ei cerând interzicerea prin lege a acestei metode. Participanții s-au adunat, începând cu ora 15.00, în zona statuilor de la Universitate, unde au venit cu steaguri și pancarte pe care sunt scrise mesaje precum „Artă, viață și natură. NU otravă și fractură”, „Nu corporația face legislația” sau „Ape curate, nu poluate”.Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, protestatarii au autorizație de ocupare a Pieței Universității până la ora 21.00. Protestul este organizat de mai multe ONG-uri care au declarat 6 aprilie „Ziua națională de protest împotriva fracturării hidraulice”. Mobilizarea s-a făcut atât prin intermediul rețelelor de socializare, cât și prin afișe lipite în locuri publice.