Peste 100 de permise de conducere suspendate pentru viteză, depășiri sau alcool

Numărul mare de nereguli constatate în timpul a două acțiuni de control în trafic, cu efective sporite, desfășurate de polițiștii rutieri suceveni la finele săptămânii trecute reprezintă o mostră mai mult decât elocventă a modului în care se circulă pe șoselele din județ.
Una din acțiunile polițiștilor de la Serviciul Rutier Suceava a avut loc în zilele de 13 și 14 mai, pe timp de zi, fiind axată pe controalele cu aparatele radar.
În cele două zile au fost aplicate peste 440 de amenzi, în valoare de 214.000 de lei, din care mai mult de jumătate pentru viteză.
Atrage atenția capitolul permise de conducere reținute – 69. Dintre acestea, în 40 de cazuri a fost vorba de șoferi depistați cu viteză excesivă (peste 50 de km/h peste limita admisă pe respectiva porțiune de drum), iar 14 au fost depășiri pe linie continuă înregistrată cu camerele de la bordul autospecialelor de poliție.
Într-unul din cazuri, șoferul vitezoman s-a ales cu dosar penal pentru că avea și dreptul de a conduce suspendat pentru o altă contravenție rutieră.
O altă acțiune s-a derulat tot la finele săptămânii trecute, în weekend, dar pe timp de noapte, aici punându-se accent pe verificarea cu aparatele etilotest și drugtest.
Și la această acțiune s-au contabilizat alte 39 de permise de conducere reținute, din care 9 pentru consum de alcool (concentrații sub limita penală), iar 30 pentru alte tipuri de abateri.
În cadrul acestei acțiuni au fost constatate și nu mai puțin de 11 infracțiuni, opt fiind șoferi băuți, cu concentrații de alcool de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au mai fost constatate și două infracțiuni de conducere cu permisul reținut sau suspendat și o infracțiune de conducere sub influența unei substanțe psihoactive.
Rezumând, așadar, peste 100 de permise de conducere ridicate, cele mai multe pentru viteză excesivă, dar și un total de 20 de șoferi băuți, foarte mult pentru acțiuni de control derulate doar la un final de săptămână.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei