Centrul Economic Bucovina va găzdui, în perioada 14-16 septembrie a.c., cel mai mare târg de turism organizat în județul Suceava. Este vorba despre Târgul de Turism al Bucovinei „Redescoperă Bucovina”, eveniment organizat de Romexpo București și de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava.
Potrivit directorului CCIA Suceava, Ovidiu Donțu, până în momentul de față au rezervat standuri 100 de firme de turism care promovează zona Bucovinei. El a explicat că în cadrul acestui târg, participanții vor prezenta toate formele de turism existente în zona Bucovinei, respectiv ecumenic și istoric, itinerant cu valențe culturale, balnear, rural, ecoturism, de tranzit, vânătoare și pescuit, echitație, sporturi de iarnă, pentru congrese și reuniuni, odihnă, recreare și agrement.
„Acest târg face parte dintr-un amplu eveniment, denumit Anul Bucovinei, care a început odată cu Serbările orașului Suceava, în iunie 2007, și se va desfășura pe durata unui an calendaristic. Demn de remarcat este însă interesul pentru acest eveniment, în condițiile în care la acest moment standurile amenajate în Centrul Economic Bucovina au fost rezervate în totalitate”, a declarat Ovidiu Donțu. El a adăugat că la acest târg vor participa, în calitate de vizitatori, peste 50 de tour-operatori din țară și străinătate, reprezentanți ai ambasadelor, ai camerelor de comerț, ai regiunilor cu care județul Suceava este înfrățit, și care vor contracta produsul turistic Bucovina de la hotelurile, pensiunile și agențiile din această zonă.
„Bucovina trebuie să devină principala destinație turistică a României și aceasta trebuie să se întâmple în următorii doi ani. De asemenea, Bucovina este răspunsul la întrebarea dacă este bine să ne petrecem concediul în România”, a mai spus directorul CCIA Suceava.
Potrivit statisticilor Consiliului Județean Suceava prin serviciul Info Turism, în județul Suceava există peste 400 de structuri de primire și 9.000 de locuri de cazare.
Partenerii primei ediții a Târgului de Turism „Descoperă Bucovina” sunt Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Consiliul Județean Suceava, Prefectura Județului Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Direcția Silvică Suceava, Primăria Vatra Dornei, Primăria Gura Humorului, Primăria Sucevița, Primăria Rădăuți, ANTREC Suceava, ANAT , Asociația pentru Turism Bucovina, OPTBR.





