În cursă

Peste 100 de copii au participat la ”Cupa Sucevei” la atletism

Premierea copiilor
Premierea copiilor

Participare numeroasă la ”Cupa Sucevei” la atletism, competiție care a avut loc sâmbătă, 13 aprilie, pe stadionul Areni, în organizarea Asociației Club Sportiv Academia de Sport. La competiție au participat 115 copii din toate categoriile de vârstă, care și-au arătat veleitățile și au încercat să fie cei mai buni pentru a urca pe prima treaptă a podiumului de premiere.
”Încurajați de vremea favorabilă și sprijinul entuziast al antrenorilor și al părinților, participanții au demonstrat pasiunea lor pentru atletism. Competiția a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru promovarea fair-play-ului sportiv și încurajarea unui stil de viață activ. Asociația Club Sportiv Academia de Sport aduce sincere mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea evenimentului, precum și participanților pentru efortul și performanțele lor deosebite”, a precizat conferențiar universitar doctor Elena Vizitiu Lakhdari, președintele Asociației Club Sportiv Academia de Sport.

Peste 100 de copii au participat la ”Cupa Sucevei” la atletism
Peste 100 de copii au participat la ”Cupa Sucevei” la atletism

Recomandări

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Un proiect pentru prevenirea violenței în școli propulsează un elev sucevean în competiția națională „Tânărul Ambasador”