Aproape 1.500 de de televizoare, monitoare, frigidere, mașini de spălat, radiouri și alte aparate electrocasnice uzate au fost duse de suceveni la centrele de colectare amenajate sâmbătă în cinci locații din municipiul reședință de județ, în cadrul unei campanii cu premii organizate de Asociația Română pentru Reciclare RoRec.
Reușita acțiunii este vizibilă și din prisma cantităților de electronice și electrocasnice colectate într-o singură zi – peste 10 tone.
Cei mai mulți suceveni s-au grăbit să scape de vechile televizoare, peste 120 fiind depuse la centrele de colectare din oraș, în vreme ce alții au scăpat de monitoarele vechi – peste 70 de bucăți colectate.
Impresionan este și numărul mare de frigidere și combine frigorifice care au fost preluate de la domiciliu de reprezentanții RoRec, în urma solicitărilor telefonice ale proprietarilor – peste 40 de bucăți.
Sucevenii participanți la campania “Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!” au fost înscriși automat la o tombolă cu zeci de premii: două combine frigorifice marca Candy, cinci hote marca Indesit, cinci cuptoare cu microunde marca Candy, zece cafetiere și zece mixere marca Philips. Câștigătorii au fost trași la sorți, în cadrul unui eveniment public organizat la centrul de colectare din parcul Vladimir Florea (lângă Policlinica Areni).
Reprezentantul local al Asociației Română pentru Reciclare RoRec, Cătălina Biholar, a precizat că premiile pot fi ridicate începând de luni, de la sediul Rosal, în baza talonului câștigător și a unui buletin de identitate, lista câștigătorilor fiind disponibilă pe site-ul organizației.
Munca de colectare, sortare și aranjare a deșeurilor electronice și electrocasnice la cele cinci puncte din oraș a fost făcută de voluntari, elevi și studenți din Suceava.
O nouă campanie de colectare a acestor deșeuri urmează să aibă loc în prima parte a anului viitor.