Pesta porcină africană a fost confirmată la Vatra Dornei

Prezența virusului pestei porcine africane a fost confirmată în probele trimise de la un mistreț mort
Prezența virusului pestei porcine africane a fost confirmată în probele trimise de la un mistreț mort

Prezența virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată, joi, de Laboratorul Central de Diagnostic, în probele trimise de la un mistreț mort, găsit în apele râului Dorna, pe raza orașului Vatra Dornei. Președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, dr. Petrea Dulgheru, a declarat că printre măsurile care se vor lua se numără organizarea de vânători intensive de mistreți, pentru reducerea numărului acestora; inventarierea și monitorizarea porcilor domestici din exploatații, prin examinare clinică, de către medicii veterinari; porcii domestici se țin obligatoriu închiși și se instituie restricții privind circulația animalelor. „Pe raza localității nu se ucide nici un porc domestic”, a precizat medicul veterinar Petrea Dulgheru.
Celelalte măsuri referitoare la biosecuritate vor fi anunțate de Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, coordonat de Instituția Prefectului.
Până acum, județul Suceava a fost singurul din România fără pestă porcină africană.

Recomandări

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență

Focar de pestă porcină africană la Sf. Ilie după ce un crescător a solicitat examenul de trichină pentru o scroafă sacrificată

Sanitar-veterinarii se pregătesc să închidă și ultimul focar de pestă porcină, dar pericolul bate la ușă dinspre Botoșani

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava