Pescuitul, sport extrem (V)

Ajungi acolo unde ai mai fost și altă dată și știi precis că nu este pește decât pentru începători și cei mai amatori dintre pescarii amatori, dar cum întotdeauna există și speranță, îți spui că poate anul ăsta lucrurile s-au schimbat în sensul dorit de tine. Înșiri așadar cele 12 lansete la care îți dă dreptul generosul stat român și aștepți. Desigur, cu ochii în toate direcțiile, ca nu cumva Poliția să dea peste tine și să te întrebe de ce pescuiești noaptea. Ideea este că deși de anul trecut s-a deschis pescuitul sportiv și pe timpul nopții, la fel ca oriunde în lume, de anul ăsta pe cursul Dunării, inclusiv în Deltă, s-a interzis din nou, că doar braconierii, care „lucrează” non-stop, trebuie feriți de ochii indiscreți ai pescarului obișnuit. Am văzut în aceste nouă zile în Deltă toate crimele cu putință la adresa tuturor speciilor de pești. Localnicii, pentru majoritatea cărora singura sursă de venit este peștele, îl ucid fără ezitare indiferent de specie și de mărimea acestuia. Am văzut în bărcile pescarilor profesioniști localnici somotei de 15 de centimetri, știucă la fel de mare și șalăi încă mai mici. Se pescuiește într-o veselie cu setci monofilament interzise prin lege în toată lumea, inclusiv la noi, iar când unul dintre puținii localnici care pescuiau la lansete ca și noi ne-a întrebat dacă în cursul nopții precedente se pescuise cu curent electric, iar noi i-am răspuns că nu, a început să râdă și ne-a spus: „Fiți serioși, probabil ați adormit, că n-a trecut noapte de vreo 6 ani încoace fără să bage ăia curent în apă”. Într-adevăr, am mai dormit noaptea, când cu schimbul, când cu toții răpuși de oboseală și aproape sigur că în acest timp s-a pescuit cu curent electric, întrucât dimineața valurile ne aruncau la mal zeci de pești mici din toate speciile. Morți. Nici urmă de poliție, nici pe uscat, nici pe apă, lucru cu atât mai bizar cu cât în ziare tocmai citisem înainte de plecare despre înființarea unei poliții a rezervației biosferei Delta Dunării, care mai existase și acum vreo 15 ani. Așadar, în apă dezastru, iar pe mal și mai și. Pe cele câteva sute de metri de mal pe care am pescuit în trei locuri diferite, cantitatea de gunoi existentă e de ordinul zecilor de tone: PET-uri, cutii de conserve, pungi de plastic, pachete goale de țigări, tot ce nici cu mintea nu gândești este pe malul atracției turistice numărul 1 a României din Uniunea Europeană. Cât despre accesul pe mal, aproape că e imposibil. Din șoseaua în care am recunoscut gropile de acum 18 ani, drumul pe care îl știam către unul din locuri este blocat la vreo doi kilometri de o poartă, pe care scrie „Accesul interzis, proprietate privată”. Contrar oricărei legi, niște șmecheri care s-au împroprietărit cu o fermă piscicolă, în nerușinarea lor au blocat și drumul, astfel încât ești silit la un off-road prin niște poteci, printre mlaștini. Gropile dau dintr-una în alta, iar la fiecare doi-trei metri de drum din ăsta mai murmuri încă un „Doamne ajută să ajung pe mal”. Dumnezeu a ținut cu noi, n-a ținut însă mașina. Suspensii rupte, toba smulsă și ea, scutul desprins. Ne gândim serios să dăm în judecată statul român și toți nesimțiții care îl reprezintă, de la Poliție și Ministerul Turismului, până la Primăriile din Murghiol și Mahmudia.