În episodul trecut, v-am relatat lanțul de nebunii prin care trebuie sa treci până când reușești să obții un nenorocit de cartonaș pe care scrie „Permis de pescuit”. Conform legii, deținătorul minunii are dreptul să pescuiască în toate apele publice de pe teritoriul României… Dar care sunt acestea? Pentru că apele de munte aparțin Ministerului Silviculturii, cele de la șes sunt împărțite între diverse asociații private, Dunărea (ați aflat în episodul precedent) este concesionată unor șmecheri penali de tipul Robert Răduță, iar peste toate tronează moștenirea comunistă numită AJVPS, care la rândul ei revendică dreptul de proprietate asupra apelor publice. Ce face pescarul în acest hățiș? Păi, ca mine, plătește permisul mai întâi la AJVPS, vreo 900.000 de lei vechi, apoi la ANPA alți 300.000 de lei vechi, mai plătește și PG-ul (permisul de graniță), la Rezervația Biosferei alți 300.000 de lei vechi, iar în cele din urmă află că PG-ul l-a plătit degeaba întrucât taxa se anulase între timp, dar și cu el și fără el, nu poate pescui la Periprava întrucât frontiera țării și a Uniunii Europene aparține de fapt concesionarului Robert Răduță, care îți pretinde și el 300.000 de lei vechi (dar pe zi, nu pe an!, că doar n-o fi mai prost decât statul, din moment ce a reușit să-l deposedeze de ape).
Mai mult, și dacă ai fi dispus să dai ca prostul acești bani, afli, ca mine, la Tulcea, că doi dintre membrii echipajului care nu aveau PG-ul achitat, nici nu aveau cui să-l plătească, pentru că luni, 17 august, Poliția de Frontieră era în grevă! Inutile rugăminți, inutile explicații (că pierzi vaporul până termină ei protestul, că următorul e abia peste două zile, că ai venit tocmai de la mama dracului – adică de la Suceava – pentru a-ți regăsi liniștea și odihna în concediu), Poliția e în grevă și în general hai sictir, băi turiștilor. Nu vă mai spun că și ipotetica deplasare spre Periprava era periclitată încă din alte motive: vaporul „normal”, care circula din totdeauna a fost înlocuit cu un catamaran rapid, pe care regulile sunt altele, adică bagajul este limitat la 30 de kilograme, diferența plătindu-se ca la avion, prețul biletului în sine fiind cam același ca la Tarom, nu ai voie cu câine, de parcă în Deltă nu ar veni și vânători care sunt nedespărțiți de câinii lor. Cu pile, însă, și desigur șpăgile adiacente, obținuserăm dreptul de urca pe vaporul naibii și cu bagaje și cu câine. Inutil totul însă, întrucât toți banii de concediu nu ne-ar fi ajuns pentru a-i plăti lui Răduță taxa de pescuit pe frontiera Uniunii Europene, pardon, a lui Răduță, a mamei lui Răduță și a tot neamului lor de șmecheri de partid din țara lui Răduță Vodă.
