Unde rămăseserăm cu povestea la sfârșitul episodului precedent? A, da: la plecarea în Deltă. Așadar, după 6 ani de așteptare, urma să ajung din nou la Periprava, adică locul unde, în urmă cu 6 ani, înregistrasem recordul meu personal la crap: 14 kilograme și ceva sute de grame pe care nu le mai socotesc ca să nu se spună că toți pescarii sunt la fel de mincinoși.
Conform planificării, luni dimineață eram în inima Tulcei, hotărâți să intrăm în deplină legalitate. Știind că permisul eliberat de ANPA Iași este valabil în toate apele publice, numai doi dintre membrii echipajului ar fi trebui să își scoată acest permis de la Tulcea, eu și restul familiei având permise de la ANPA Iași. Toate bune, numai că până dai de sediul ANPA riști să pierzi vaporul de 13.30, deși tu ai pornit încă de la 8 dimineață în căutarea instituției minune. Nimeni nu știe să spună unde este sediul, nici măcar paznicul de la sediu. Nu, n-am înnebunit. Adică, după ce l-am întrebat pe omul de la poartă dacă nu cumva în clădirea aia, către care fuseserăm în cele din urmă dirijați se află ceea ce căutăm noi, omul ne-a răspuns senin: „Nu, dom’ne, permise se iau de la AJVPS”. În cele din urmă, am ajuns la etajul doi din acea clădire, unde o doamnă scria pe bandă rulantă pentru cei aflați înaintea noastră acolo. Ne-a venit rândul, cei doi au prezentat actele necesare (uitasem să vă spun că încă de la 8 dimineață fuseserăm la Trezorerie pentru achitarea taxei pentru permis, chestie care nu-ți mănâncă nu doar timpul, ci și sănătatea. În Germania, permisele de pescuit se cumpără de la orice benzinărie, tutungerie sau chioșc de ziare. În România, trebuie să treci pe la vreo cinci instituții.) iar după ce ne-am văzut în posesia cartonașului ăluia, a căzut bomba: doamna de la permise ne-a informat că le-am plătit degeaba, eu la Iași și ceilalți la Tulcea. Asta pentru că celebrul concesionar Robert Răduță (știți dumneavoastră, ăla mai mic și mai negru decât mine și care respiră incomparabil mai greu) tocmai câștigase în justiție procesul cu statul român, redevenind oarecum proprietar pe 15 ani începând cu 2003, pe fosta frontieră de stat a României, devenită între timp frontiera Uniunii Europene. Despre cum l-a făcut pe el proprietar Guvernul Năstase, despre cum a încercat fostul ministrul al Agriculturii Gheorghe Flutur să lichideze această tâlhărie și despre cum Justiția română a anului 2009 înțelege să dea granița Europei pe mâna unui golan de partid, cu siguranță că, după ce voi reveni acasă, am să fac un scandal de nivel european. Ne revedem poimâine în episodul trei și vă previn că vă veți mai cruci de multe. Odihnă, concediu, turism!? În nici un caz în țara lui Udrea și a lui Răduță.
