Pescuitul de oameni

Chemarea la apostolat a pescarilor de pe malul Lacului Ghenizaret ne provoacă în fiecare an și ne îndeamnă să regândim felul nostru de a vedea relațiile umane și ierarhizarea societății. Pe de o parte, desigur, Mântuitorul Hristos avea încredere în persoanele pe care le cunoștea, dintre care Ioan și Iacov erau rudele sale, iar pe de altă parte pescarii erau oameni muncitori, care se trezeau cu noaptea în cap și nu se temeau de furtuni sau vânturi, dacă acestea i-ar fi surprins pe apă. Curajul și iubirea de muncă i-au recomandat pe primii Apostoli, dar mai ales inima lor curată și fără vicleșug. Următorii Apostoli au fost din alte domenii și locuri, pentru că era nevoie și de oameni instruiți, care știau să numere și să se pocăiască pentru păcatele săvârșite, schimbându-se odată cu chemarea la apostolie.
Apostol înseamnă trimis și acesta este rolul solului, să vestească ceea ce i-a spus trimițătorul. Vestea bună pe care o transmit Apostolii era ca și aceea rostită de Hristos, dar și de Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” Pentru această Împărăție, despre a cărei existență și formă vorbește necontenit Hristos, a fost pescuită mulțime de oameni, de-a lungul secolelor. Pescuirea însemna atât activitatea cu care erau obișnuiți primii ucenici, dar și o metaforă despre felul în care alege Dumnezeu să adune în jurul Său pe „sfinții Lui”. Sfințenia este atributul lui Dumnezeu și sfinții sunt cei care se împărtășesc de ea, nefiind despărțiți de aceasta atât în timpul vieții, cât mai ales după moartea trupească. Sfinții vor judeca lumea, pentru că ei sunt parte din Hristos, de la care se adapă din această sfințenie, prin harul Sfântului Duh. „Adunarea”, adică Biserica, este rodul pescuitului ca dar primit de la Dumnezeu, după ce omul se ostenește cu gândul la El. Vedem că Apostolii, dezamăgiți de uciderea lui Hristos, încearcă să revină la activitatea lor de bază, dar nu reușesc să pescuiască nimic toată noaptea, până când nu vine Învățătorul și le spune să mai arunce o dată mreaja. Numai făcând această ascultare, ucenicii prind mulțime de pește și Îl recunosc pe Hristos, Cel înviat. Abia atunci înțeleg ei ce înseamnă cu adevărat să fii pescar de oameni și că Dumnezeu este Cel Care te trimite și îți mână peștii în mreajă. Tu trebuie doar să asculți de El și să arunci mreaja „de-a dreapta corabiei”.
Ucenicii au mers să pescuiască în toate laturile lumii cunoscute atunci de ei, inclusiv pe teritoriul actual al țării noastre. Pescuirea a dat roade și, de-a lungul veacurilor, a dus la sfințirea a mulțime de oameni pe care noi îi cinstim astăzi și îi rugăm să mijlocească pentru noi. Sfinții care au strălucit în aceste ținuturi se roagă și acum pentru noi și cer iertarea greșelilor noastre. Slujbele în care îi pomenim și îi cinstim sunt o formă de a recunoaște marea milostivire a Domnului pentru un popor încercat de multe necazuri. Să ne rugăm în continuare ca acest dar al sfințeniei datorate smereniei să nu fie luat de la noi, ci să se înmulțească prin noi și noi sfinți purtători de lumină a Împărăției.
(Pr. Eugeniu Rogoti , Ziarul Lumina)