„În vremea aceea, Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești. Tot așa și pe Iacob, și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.” (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11
În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru și cei împreună cu el, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, și anume sunt chemați de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni. Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere și bucurie: „Și trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul și au mers după El” (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de Mântuitorul lui Petru: „Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!” (Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinților Apostoli, pentru că toți cei 12 Apostoli au câștigat mulțimi de oameni, prin mreaja Cuvântului, Care adună oamenii pentru Împărăția cerurilor.
Mântuitorul Iisus Hristos alege pe cei 12 Apostoli și-i trimite să vestească Împărăția lui Dumnezeu (cf. Marcu 3, 13-19; Matei 10, 1-42). După Înviere, Domnul le promite „făgăduința Tatălui” (Luca 24, 49), Care le va da putere să fie martorii Evangheliei Lui până la marginile pământului (cf. Fapte 1, 8) și le descoperă că misiunea aceasta trebuie să continue până la sfârșitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).
Prin trimiterea în misiune, ucenicii devin Apostoli
Izvorâtă din adâncurile apei celei vii, adică din puterea Duhului Sfânt, predicarea Evangheliei lui Hristos produce în suflete credința, iar prin credință și Botez se constituie Biserica (cf. Romani 10, 17). De ce? Pentru că Însuși Dumnezeu – Cuvântul Întrupat este prezent în cuvintele Sfintelor Scripturi, îndeosebi în Sfânta Evanghelie.
Deci, Sfinții Apostoli au fost chemați de Mântuitorul Iisus Hristos la o lucrare sfântă, și anume misiunea de a binevesti Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în lume, o lucrare pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârșește El Însuși mai întâi și apoi o împărtășește celor pe care i-a ales, spre a fi împreună-lucrători cu El la mântuirea lumii.
Sfinții Apostoli Îl propovăduiesc pe Hristos și Evanghelia Sa, arătând că în Hristos și prin Hristos se află și se dăruiește nesfârșita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, pentru persoane și popoare.
Hristos Domnul, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatăl în lume pentru mântuirea lumii, trimite și El pe ucenicii Săi în lume, ca să lucreze pentru mântuirea oamenilor.Prin trimiterea în misiune, ucenicii devin Apostoli, adică trimiși ai Domnului. Mandatul pe care ei îl primesc de la Hristos este în același timp misionar și pastoral, în el este cuprinsă în mod concentrat și iconic (paradigmatic) toată activitatea misionară și pastorală a Bisericii pentru mântuirea oamenilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 19-20).
Binevestirea prezenței și lucrării Împărăției lui Dumnezeu, care vine spre oameni ca o arvună a vieții veșnice, se realizează atât prin cuvântul credinței, cât și prin fapta iubirii milostive, vindecătoare de boli, alinătoare de suferință, eliberatoare de demoni și de patimile egoiste pe care adesea demonii le folosesc pentru a desfigura și degrada natura umană. Toate lucrările minunate săvârșite de Mântuitorul și la care El îi cheamă și pe ucenicii Săi sunt semne ale Împărăției lui Dumnezeu, ale vindecării oamenilor de neștiință, de păcat, de boală și de teama de moarte. Prin Apostolii Săi, Hristos Domnul cheamă pe oameni să cunoască iubirea lui Dumnezeu și să o arate altora prin cuvânt și prin faptele iubirii creștine.
Mântuirea păstorilor Bisericii depinde de mântuirea celor păstoriți de ei
Asemenea Sfinților Apostoli, Sfinții Părinți ai Bisericii sunt „pescari de oameni”, călăuziți de Sfântul Duh spre a aduce pe oameni în iubirea lui Dumnezeu, „învățând toate neamurile”. „Apostolii… au transmis învățătura (lui Hristos) celor cărora le-au încredințat Bisericile lor”, spune Sfântul Irineu de Lyon (†202), „au vrut ca cei pe care i-au lăsat urmași și cărora le-au predat însuși locul de învățătură al lor să fie desăvârșiți și ireproșabili în toate” 1. Prin cuvânt, cateheză, cult, Sfinte Taine, agape, corespondență, tratate teologice, și mai ales prin puterea sfântă a dragostei duhovnicești, Sfinții Părinți au câștigat sufletele oamenilor pentru Hristos, pentru mântuire.
Așadar, Sfinții Părinți, cei mai mulți dintre ei fiind episcopi sau preoți, în calitate de urmași ai Apostolilor, au avut misiunea de a predica tuturor oamenilor Evanghelia, de a păstra tezaurul mărturisirii apostolice și de a-l transmite mai departe generațiilor viitoare. Continuitatea cu Biserica apostolică și fidelitatea față de ea au marcat conștiința misionară și pastorală a Sfinților Părinți,conștiință exprimată nu numai în scrierile și activitățile lor pastorale și misionare, ci și în mod solidar și solemn în Sinoadele Ecumenice care au ca paradigmă Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50 (cf. Fapte cap. 15). Aceasta explică de ce, în Crezul niceo-constantinopolitan din 381, Biserica este mărturisită ca fiind una, sfântă, sobornicească și apostolească.Ea transmite credința Apostolilor ca normativă și nu încetează a fi misionară și pastorală asemenea Bisericii Sfinților Apostoli.
(† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
(Notă: 1 Irineu, Contra ereticilor, III, 1; în Ioan I. Ică jr, Canonul Ortodoxiei, vol. I, Deisis/ Stavropoleos, 2008, p. 484.)
