Prinși de viitură

Pescari salvați dintre ape, în miez de noapte

Cei doi au avut noroc ca s-au urcat pe un grind

Doi pescari din municipiul Rădăuți au trăit ore de coșmar în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce-au rămas captivi între apele umflate de ploi ale pârâului Sucevița, pe raza localității.
Norocul celor doi a fost că au reușit să se retragă la timp din calea viiturii, pe un grind, lat de aproximativ doi metri și lung de circa 40 de metri, format la circa un kilometru în aval de Podul Vlădichii.
Disperați, Marcel Cojocaru (48 de ani) și Mircea Novăcescu (51 de ani) au sunat, în jurul orei 22:50, la 112, și au cerut ajutorul, la fața locului fiind trimise echipajele de intervenție ale Detașamentului de pompieri Rădăuți.
Curenții erau atât de puternici, încât încercările pompierilor de a ajunge la cei doi pescari au fost sortite eșecului.
Un nou val de viitură ar fi făcut aproape imposibilă misiunea pompierilor de a le salva viața celor doi.
Din fericire, apa a mai scăzut și printr-o frânghie aruncată pe grindul pe care se aflau cei doi, pompierii le-au trimis veste de salvare și centuri de siguranță, iluminând zona cu ajutorul unui generator.
În cele din urmă, în jurul orei 1:30, salvatorii ISU au reușit să-i recupereze pe cei doi pescari printr-un releu de militari, prin cursul pârâului, într-o zonă unde curenții erau de intensitate mai redusă.
„Eram la pescuit și ne pregăteam să plecăm, când am auzit în spate un bubuit puternic și am văzut cum vine apa. Am avut noroc că am găsit grindul ăla de pietriș că era mai înalt, că altfel…”, mărturisea Mircea Novăcescu la scurt timp după salvare.

Marcel Cojocaru (48 de ani)
Marcel Cojocaru (48 de ani)
Mircea Novăcescu: „Am avut noroc că am găsit grindul ăla de pietriș că era mai înalt, că altfel...”
Mircea Novăcescu: „Am avut noroc că am găsit grindul ăla de pietriș că era mai înalt, că altfel...”
Cei doi au avut noroc ca s-au urcat pe un grind
Cei doi au avut noroc ca s-au urcat pe un grind

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Peste 200 de apeluri de urgență după ploile virulente de duminică seară, victime salvate dar și un om luat de ape

Un bărbat din Mălini a murit înecat în râul Moldova după ce a încercat să-l traverseze într-o căruță și a fost luat de ape

Căruța în care se afla bărbatul din Mălini a fost ruptă în două de curenții de apă

Mașini luate de ape, gospodării inundate, drumuri și calea ferată blocate de aluviuni, în urma ploilor torențiale de miercuri