Personalul medical nu poate refuza pacienții pe criterii etnice, religioase sau de orientare sexuală



Personalul medico-sanitar este obligat să acorde consultații unei persoane doar dacă a acceptat-o anterior ca pacient, dar nu poate refuza o persoană pe criterii etnice, religioase și de orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege, potrivit proiectului Legii sănătății.
Potrivit proiectului noii Legi a sănătății, pus miercuri în dezbatere publică, medicul, medicul dentist, asistentul medical sau moașa au obligația să acorde asistență medicală sau îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând să fie stabilite prin normele metodologice.
În schimb, personalul medico-sanitar nu poate refuza să acorde asistență medicală sau îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase și de orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.
Medicul, medicul dentist, asistentul medical sau moașa sunt obligați să accepte pacientul în situații de urgență, când lipsa asistenței medicale poate pune în pericol, în mod grav și ireversibil, sănătatea sau viața acestuia.
Proiectul de lege mai prevede că medicul, asistentul sau moașa pot întrerupe relația cu cel acceptat ca pacient după vindecarea bolii acestuia sau dacă bolnavul vrea acest lucru. De asemenea, medicul poate întrerupe relația cu pacientul atunci când acesta este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obținute, care justifică asistența altui medic, cu competențe sporite sau dacă pacientul manifestă o atitudine ostilă sau ireverențioasă față de medic.
Potrivit proiectului, medicul trebuie să notifice pacientului că dorește să încheie relația cu cel puțin cinci zile înainte, pentru ca acesta să găsească o alternativă, exceptând situația în care acest fapt pune în pericol starea sănătății pacientului.
În acordarea asistenței medicale sau îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligația aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel național sau, în lipsa acestora, a standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective.