Solidaritate

Personalul din Justiție a contribuit cu 15.000 de lei pentru sprijinirea personalului medical din Suceava

Palatul de Justiție
Palatul de Justiție

Asociația personalului din Justiție CREDENDO VIDES se alătură demersului inițiat de ”Monitorul de Suceava”, împreună cu o serie de entități din societatea civilă, în vederea combaterii răspândirii pandemiei Covid-19, prin donarea sumei de 15.000 de lei în scopul achiziționării directe și nemijlocite a echipamentelor sanitare de protecție și dezinfecție necesare Spitalului Județean Suceava.
Banii au ajuns în contul deschis la Banca Transilvania pe numele Sandrinio Neagu RO26BTRLRONCRT0546962401.
Cu această sumă donată de personalul din Justiție, suma strânsă prin campania demarată de ”Monitorul de Suceava” a ajuns la 93.456 de lei. Între timp, în urma unor donații din străinătate, la Banca Transilvania a fost deschis un cont și în euro. Contul este RO73BTRLRONCRT054696240, iar cei care doresc să depună euro o pot face.
Doar împreună putem trece peste acest moment extrem de dificil pentru societatea românească, o criză care are deja conotații mondiale.
În afara celor prezentați, lista celor care au donat diferite sume de bani cuprinde următoarele nume:
– Rotary Club Cetate Suceava 102.000 de lei, cu disponibilul de până acum, din care 60.000 lei de la Banca Transilvania
– Asociația Transportatorilor de Marfă ATM Bucovina (AC Mobile SRL, Anasped SRL, Araisa SRL, All Fresh SRL, Cami Sil SRL, Comilga SRL, Dezstore SRL, Diesel Service Bosanci SRL, Dumbravioara SRL, Express Euro Scan SRL, European Tractioner SRL, Autoservice SRL, Romfour-Tour SRL, Tarsin SRL, Torsen Sim SRL, Truck Ierback SRL, Trans Zamfir SRL) – 100.000 de lei
– Compania Trutzi 50.000 de lei
– EDUMAX fonduri de la TehnoWorld 50.000 de lei
– Monitorul de Suceava 40.000 de lei
– Asociația Sindicală din Învățământ Suceava 40.000 de lei
– Medoptic 20.000 de lei
– Rovana Impex 15.000 de lei
– Împreună pentru Suceava 14.000 de lei
– HumorForest 5.000 de lei
– Eurocert 5.000 de lei
– Ericada 5.000 de lei
– Master Solution 2.000 de lei
– Best M 2.000 de lei
– Polofer 1.000 de lei.
Monitorul de Suceava

Recomandări

Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar organizarea ediției de anul acesta a „Marșului pentru viață”

„Angajatul” ANAF care a sunat să-i restituie o parte din impozitul pe profit l-a țepuit pe un sucevean cu 87.000 de lei

”Angajatul ANAF” l-a îndrumat telefonic pe sucevean să urmeze anumiţi paşi în urma cărora acesta a efectuat un transfer bancar în valoare de 87.000 de lei către un alt cont bancar
”Angajatul ANAF” l-a îndrumat telefonic pe sucevean să urmeze anumiţi paşi în urma cărora acesta a efectuat un transfer bancar în valoare de 87.000 de lei către un alt cont bancar

Aproape 200.000 de lei licitați pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu la prima etapă a licitației organizate de Primăria Suceava

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație