Un drum de la Suceava la Putna cu trenul personal, în 2009, înseamnă o călătorie de aproape trei ore. Cum distanța dintre cele două localități, pe calea ferată, este de 73 de kilometri, rezultă că, într-o oră, trenul parcurge, în medie, 24,3 kilometri. Extrem de puțin pentru secolul vitezei, astfel că migrarea călătorilor spre mijloacele de transport de pe șosele este cât se poate de firească.
Trenul personal Suceava – Putna este singurul care asigură transportul călătorilor pe calea ferată de la Suceava spre Rădăuți, cu numeroase opriri în mai multe sate de pe traseu, și mai apoi spre localitățile de la extremitatea nordică a județului, până la Putna. Până în vara lui 2008, trenul mergea mai departe și ajungea tocmai până în satul Nisipitu, comuna Ulma, traseu devenit impracticabil după inundațiile devastatoare de anul trecut.
Relativ curat și cald, dar cu miros înțepător de la toaletă
Pentru a vedea cu ochii noștri cât de mare este degringolada în care se află transportul feroviar de acest nivel, am ales să facem o călătorie cu personalul de la Suceava la Putna, și retur, într-o zi de duminică, la finele lunii noiembrie.
Pentru plecarea de dimineață din Suceava existau două opțiuni. Trenul de ora 5.00 și cel de ora 8.00, care vine de la Iași. L-am ales pe al doilea, pentru ora mai accesibilă pentru o zi de duminică. Un bilet până la cap de linie, la Putna, ne-a costat 7,9 lei. Fix la ora trecută pe bilet, 8.05, personalul a intrat în Gara Burdujeni. Garnitura de tren avea cinci vagoane, o parte dintre compartimente fiind populate de doi-trei oameni, altele, deloc puține, fiind goale. În vagoane, relativ curat și foarte cald, un confort de un nivel acceptabil. Din păcate, și un inconvenient foarte important. Mirosul de la toaletă se resimțea pe tot culoarul vagonului, în compartiment putându-se sta doar cu ușa ermetic închisă și după o scurtă aerisire. De altfel, toaletele sunt de departe cel mai nevralgic punct al acestui tren, în toate vagoanele acestea fiind realmente infecte și imposibil de folosit.
Restricții de viteză și trei opriri lungi
După Gara Burdujeni, trenul a făcut o lungă pauză în Gara Ițcani. S-a schimbat locomotiva electrică cu una diesel, însă totul durează mult prea mult, mai bine de 20 de minute. După această lungă oprire, trenul merge relativ bine spre Rădăuți, firește, cu opririle obligatorii. O a doua pauză lungă urmează în Gara Dornești, unde trenul își schimbă direcția de mers, bineînțeles și locomotiva trebuind mutată de la un capăt de tren la celălalt. După ce pleacă din Gara Rădăuți, personalul merge și mai încet, având restricție de viteză de 40 de kilometri la oră, care se menține până la capăt de linie și care a fost dispusă recent, din cauza stării precare a căii ferate. La Gura Putnei, cu câțiva kilometri înainte de ultima stație, urmează o nouă oprire lungă, de peste 10 minute, călătorul având impresia că mecanicul trage de timp pentru a ajunge la cap de linie la ora scrisă pe bilet.
Drumul înapoi, mai scurt cu aproape jumătate de oră
Într-adevăr, cu o precizie foarte mare, la 11.02, trenul ajunge la Putna, după 2 ore și 57 de minute de la plecarea din Gara Burdujeni. Totul după restricții de viteză și trei lungi opriri, care duc la parcurgerea traseului în mult prea mult timp.
Interesant este că la întoarcere, cu personalul de ora 17.00, Putna – Suceava, am parcurs același traseu în două ore și 35 de minute. Diferența apare în principal deoarece trenul nu mai staționează pentru schimbarea locomotivei în Gara Ițcani, însă este evident că dacă s-ar mai umbla la timpii de staționare în unele puncte, personalul ar putea câștiga aproape 30 de minute, ceea ce nu este tocmai nesemnificativ, mai ales pentru un navetist sau un călător care merge des cu acest tren.
Cine mai circulă cu trenul personal
Dacă la călătoria de dimineață trenul era mai degrabă gol, cursa de duminică după-amiază a avut un număr de călători destul de mare. Chiar din Gara de la Putna, în jur de 50 de tineri așteptau să plece spre Rădăuți sau Suceava. Pe parcurs, trenul s-a populat și mai mult, înainte de Rădăuți, spre exemplu, fiecare compartiment având măcar câte un călător.
L-am întrebat pe unul dintre tineri de ce ales să meargă cu trenul, în detrimentul unei călătorii cu mașina, care l-ar duce mult mai repede la destinație. Explicația este simplă, biletul de la Putna la Suceava, la preț redus, îl costă doar 2,9 lei.
Un controlor CFR ne-a spus că trenul personal are trei categorii importante de călători: studenții din comunele de pe traseu, care studiază la Suceava sau Iași, și care populează semnificativ trenurile de vineri până duminică, pensionarii și veteranii de război, care au rămas fideli trenurilor pentru că au reduceri semnificative ori gratuități, și navetiștii care circulă cu garniturile foarte matinale și cele de seară.
Zonă prea dezvoltată pentru ca lumea să circule cu trenul
În afara acestora, alte categorii de călători sunt greu de atras. Microbuzele care merg pe acest traseu circulă foarte des și îi lasă pe călători mult mai aproape de casă, uneori chiar în fața locuințelor lor. În plus, este bine știut că oamenii din zona Rădăuți nu sunt săraci, foarte mulți dintre ei având autoturisme, condiții în care trenul este văzut de mulți cel mult ca un mijloc de transport pitoresc care trece pe lângă casele lor.
Care va fi viitorul trenului personal de Putna, și în general al transportului feroviar din județ rămâne de văzut, cert fiind însă că perspectivele nu sunt deloc încurajatoare.
Peisajele pitorești din tren
O călătorie cu personalul însemnă, foarte adesea, întâlnirea unor oameni cu un comportament mai mult sau mai puțin firesc. În ziua în care am făcut cele două curse cu acest personal, am putut auzi cântece bisericești în interpretarea „live” a unor măicuțe, manele care se auzeau dogit de pe telefoanele mobile ale unor tineri și discursul unui bătrân beat, care, stând pe culoarul vagonului, a vorbit singur pe tot parcursul drumului.
