La început de an școlar

Personal de pază și fochiști în număr insuficient și microbuze școlare fără licență



Petru Carcalete, șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a semnalat ieri, într-o conferință de presă o serie de probleme cu care se confruntă școlile sucevene.
„Nu avem suficient personal de pază”, a declarat el, precizând că numărul minim de oameni pentru a asigura permanența la paza unei școli este de patru, iar în realitate există cel mult doi oameni.
El a detaliat spunând că serviciul de pază asigurat de firme specializate trebuie plătit de la bugetul local, iar primarii din foarte multe localități nu sunt de acord cu acest lucru.
Referindu-se la numărul personalului angajat pentru a efectua și a întreține curățenia în școli, Petru Carcalete a subliniat că acesta (care este angajat în funcție de suprafața școlii și de modalitatea de încălzire, cu sobe, sau cu centrală) este „absolut insuficient”.
În privința personalului de deservire a centralelor termice, șeful IȘJ Suceava a spus că este nevoie de 52 de fochiști, recurgându-se și la soluția prin care s-a transformat jumătate din postul omului de întreținere pentru a îndeplini și funcția de fochist, dar „sunt școli unde nu există deloc fochiști”.
Situația nu este mai bună nici în ceea ce privește microbuzele școlare.
O parte dintre acestea, așa cum a reieșit din cele spuse de inspectorul școlar județean, nu sunt licențiate, iar problema ține de faptul că o parte dintre conducătorii auto sunt angajați ai școlilor, iar o altă parte aparțin primăriilor.



Recomandări