Premierul Emil Boc a afirmat, ieri, că va cere ministrului Finanțelor și celui al Mediului să facă o evaluare în ceea ce privește vânzarea mașinilor cumpărate în nume personal și care ulterior sunt vândute de proprietari, pentru că este incorect ca aceștia să se sustragă de la plata impozitului. Premierul a fost întrebat de unul dintre participanții la conferința Mediafax Talks about Auto Industry dacă are în vedere limitarea vânzărilor de autoturisme second-hand cumpărate din străinătate în regim individual, ca după aceea să fie revândute cu scopul obținerii de profit.
„Am să cer o evaluare la Ministerul Mediului și la Ministerul Finanțelor pentru a putea preveni asemenea abuzuri. Mi se pare complet nefiresc să se sustragă de la plata impozitelor și a taxelor către stat o persoană care face dintr-o asemenea activitate una de comerț generalizată și nu una care ține de folos individual. E dreptul fiecăruia să-și aducă o mașină, dar în condițiile în care se transformă dintr-un act individual într-un act de comerț trebuie să fie plătitor de impozite și taxe către statul român”, a spus Boc.
Premierul a transmis secretarului de stat în Ministerul Mediului Dan Cârlan, prezent în sală, să îl informeze pe ministrul Nicolae Nemirschi despre această problemă.
„Eu o să discut chiar azi cu ministrul Finanțelor, să își spună un punct de vedere, continuat Boc.
Situație similară și în construcții
El a precizat că o situație similară se petrece și în domeniul construcțiilor.
„O asemenea discuție a existat și în privința domeniului construcțiilor. Una este să-ți construiești o casă, o vilă, și una este când îți construiești cinci sute de apartamente pe care le vinzi după aceea în regim individual fără să plătești nici un impozit sau taxe către statul român”, a afirmat Boc.
Premierul a subliniat că trebuie găsit un echilibru în ceea ce privește depășirea cadrului personal și al familiei, ceea ce transformă un act individual într-unul de comerț.
Înmatriculările de mașini second hand, în creștere
Înmatriculările de automobile noi au căzut cu 66% în februarie, la 7.183 unități, în timp ce înregistrările de mașini rulate au crescut cu 15%, la 17.950 unități. În februarie 2008 au fost înregistrate 21.425 automobile noi și 15.569 mașini second-hand.
Înmatriculările totale de automobile din România (noi și rulate – n.r.) au scăzut cu 43,1% în primele două luni, de la 78.932 unități la 44.889 mașini.
Anul trecut, înregistrările de autoturisme noi din România au scăzut cu 8,6%, la circa 285.500 de unități, în timp ce pe segmentul mașinilor rulate a fost înregistrată o creștere de aproape 150%, la un nivel record, de peste 300.000 de mașini.
Discuții
Persoanele fizice care vând mașini second hand cumpărate din străinătate ar putea plăti impozit





