Persoanele din categoriile vulnerabile și cu statut de asistați social vor putea dezvolta afaceri pe fonduri europene, în cadrul proiectului alocându-se 200 de milioane de euro, pe exercițiul financiar 2014-2020, a anunțat, duminică, la Cluj, ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, informează Mediafax.Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a spus, duminică, la Cluj, într-o conferință de presă, că a fost aprobată o finanțare de 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.Potrivit ministrului pentru Dialog Social, finanțarea care vine din programul sectorial dezvoltarea resurselor umane are ca principal obiectiv incluziunea socială și se referă, în primul rând, la acele categorii de persoane vulnerabile, respectiv persoane și familii care au mai mult de doi copii și sunt în situații difcile, persoanele cu dizabilități, persoanele de etnie romă, copiii aflați în situații de risc sau familiile monoparentale.“Acestor categorii, care în acest moment sunt în zona asistaților sociali, prin această finanțare li se asigură posibilitatea de înființare a unor unități de economie socială la care pot aplica și pot să dezvolte diverse activități, care să permită integrarea persoanelor în activități economice cu caracter social, care să le valorifice aptitudinile pe care le au și să le transforme din persoane asistate social în persoane care pot contribui la bugetul statului prin impozite și taxe“, a declarat Cristea.





