Persoanele decedate în accidentul din Muntenegru, identificate inclusiv prin expertize genetice



Persoanele decedate în accidentul din Muntenegru vor fi identificate, la București, inclusiv prin efectuarea unor expertize genetice, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliția Română.
Expertizele genetice, care vor fi dispuse, unde este cazul, pentru identificarea certă a victimelor, vor fi efectuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul General.
Identificarea celor decedați în accidentul din Muntenegru va fi făcută de polițiști de la Direcția Investigații Criminale, specialiști ai Institutului Național de Criminalistică și aparținători, au mai spus sursele citate.
Doi medici legiști din Muntenegru vor veni la București, cu un avion militar, pentru a continua, alături de specialiștii români, procedurile legate de identificarea celor decedați și întocmirea actelor.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat, marți, că persoanele decedate au fost identificate, prin excludere, urmând să se stabilească identitatea pentru fiecare corp, în prezența rudelor.
Întrebat dacă toate victimele au fost identificate, întrucât au fost făcute declarații contrdictorii în acest sens, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că, la un moment dat, doi dintre răniții în comă nu erau identificați, neputând fi stabilită, prin excludere, nici identitatea celor decedați.
„După ce au fost identificați cei doi răniți în comă, i-am identificat prin excludere pe decedați. Acum trebuie să fie identificat fiecare corp pe nume, și acest lucru poate fi făcut în prezența rudelor. Iar pentru acest lucru am cerut aprobarea autorităților din Muntenegru să se continue investigațiile la București”, a explicat Arafat, precizând că autoritățile muntenegrene au aprobat repatrierea trupurilor cu condiția ca identificarea să fie continuată în prezența a doi medici legiști din această țară.
Prima dintre aeronavele Forțelor Aeriene care asigură transportul cetățenilor români implicați în accidentul din Muntenegru a ajuns, în jurul orei 17.50, la Baza 90 Otopeni.
La bordul acesteia s-au aflat 11 dintre victimele ale accidentului cu autocarul din Muntenegru și o altă româncă, victimă a unui alt accident petrecut tot în această țară.
Cu acest avion – Spartan – au fost transportați răniții în stare gravă, aeronava fiind dotată asemenea unei clinici de terapie intensivă.
Cel de al doilea avion militar – Hercules – va transporta pacienții care sunt stabilizați din punct de vedere medical și urmează să ajungă la București în jurul orei 20.30.
Tot aseară, urma să ajungă la București și aeronava militară care a transportat trupurile neînsuflețite ale cetățenilor români decedați, precum și bunurile și valorile personale ale acestora, care au putut fi recuperate de la locul accidentului.
Un autocar cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în jurul orei 18.00 ora României, în urma accidentului pierzându-și viața 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.