Persoanele cu educație și venituri superioare preferă alimentele mai sănătoase, plătind mai mult pentru ele, deoarece acestea au un raport energie/densitate mai scăzut – calorii mai puține/ conținut nutrițional ridicat -, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, relatează ivillage.com.
Dietele bazate pe alimentele care prezintă un raport energie/densitate mai scăzut sunt asociate cu riscuri mai mici de apariție a obezității, a diabetului de tip 2, a maladiilor cardiovasculare și a unor tipuri de cancer. Îmbunătățirea calității dietei zilnice prin scăderea densității reprezintă o soluție standard pentru controlul greutății corporale, prevenirea apariției cancerului și pentru o stare de sănătate mai bună, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Washington.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 164 de persoane adulte din orașul american Seattle, care și-au declarat preferințele și frecvența consumului a 152 de tipuri de alimente și a 22 de băuturi, precum și dimensiunea porțiilor zilnice. Voluntarii i-au ajutat pe autorii studiului să întocmească un jurnal al dietelor lor, întins pe patru zile consecutive, și au completat un chestionar.
Cercetătorii americani au descoperit că dietele cu un raport energie/densitate mai ridicat erau asociate cu o acumulare mai mare de grăsimi saturate și cu o asimilare mai redusă de fibre, potasiu, vitamina A și vitamina C. Costul mediu zilnic al dietei a fost de 6,72 dolari pe zi pentru bărbați și de 6,21 dolari pentru femei, confirmând o dată în plus faptul că bărbații mănâncă mai mult decât femeile. În schimb, femeile cheltuiesc, în medie, 8,12 dolari la fiecare 2.000 de kilocalorii, comparativ cu 7,43 dolari cheltuiți de bărbați.
Dietele bazate pe alimente ce prezintă un raport energie/densitate mai scăzut și un conținut nutrițional mai ridicat costă mai mult decât dietele al căror raport energie/densitate este mai mare și cu un conținut nutrițional mai scăzut. O calitate mai bună a dietei a fost astfel asociată cu un nivel mai mare al educației și al veniturilor. Experții americani consideră că educația a reprezentat un factor mai important în această analiză decât nivelul veniturilor.
Acest studiu va fi publicat în numărul din luna mai al publicației Journal of the American Dietetic Association.
Persoanele cu studii superioare preferă alimentele mai sănătoase, dar mai scumpe
