Persoanele care au mâini și/ sau picioare scurte prezintă mai multe riscuri să aibă probleme de memorie, de tipul demenței sau al maladiei Alzheimer, odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Neurology și preluat de Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea Tufts din Boston, autorii studiului, spun că femeile cu membrele cele mai scurte prezintă cu 50% mai multe probabilități de a dezvolta demență sau maladia Alzheimer față de cele cu membre mai lungi. Și cu cât partea de jos a piciorului este mai lungă, cu atât riscul de demență este mai scăzut.
În cazul bărbaților, doar cei cu brațe mai scurte prezintă riscuri ridicate de a dezvolta demență, potrivit acestui studiu.
Cercetătorii spun că studii anterioare au sugerat că factorii de mediu din prima parte a vieții joacă un rol semnificativ în posibilitatea de a dezvolta o boală cronică ulterior în viață. Membrele scurte pot fi un semn al deficitului nutrițional din prima parte a vieții, care joacă un rol important și în dezvoltarea creierului.
„Măsurătorile corpului, precum înălțimea genunchiului sau lungimea brațului, sunt adesea indicatori biologici ai lipsurilor nutriționale din prima parte a vieții”, a indicat Tina Huang, coordonator al studiului.
Alte studii au scos la iveală o asociere între lungimea membrelor și demență la populațiile din Asia, iar Huang a dorit să știe dacă tendința se păstrează și în SUA, unde înălțimea este moștenită în 80% din cazuri.
La studiu, care a durat cinci ani, au participat 2.798 de persoane, cărora li s-au măsurat membrele superioare și inferioare. Majoritatea participanților la studiu erau albi, cu vârsta medie de 72 de ani. Până la sfârșitul studiului, 480 dintre voluntari dezvoltaseră demență.
„La nivel general, studiul nostru sugerează că, la fel ca la populația coreeană, măsurile corpurilor persoanelor scunde, deși definite după standarde vestice, pot prezice riscul de demență”, a spus Huang.