În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava va funcționa din luna februarie un ghișeu de informare în vederea pregătirii dosarului persoanelor cu handicap înainte ca acesta să fie prezentat Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH).
Într-o conferință de presă, Dan Ionuț Adomniței, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, a declarat că, în acest fel, „persoana cu handicap va veni la evaluare o singură dată, nemaifiind pusă în situația de a completa dosarul cu alte acte și de a reveni pentru evaluare”.
Dan Ionuț Adomniței a mai spus că în ajutorul persoanelor cu handicap nevoite să solicite consultanță instituției, în sala de așteptare a SECPAH se vor regăsi de luna viitoare panouri de afișaj care vor cuprinde informații utile persoanelor cu handicap, precum și locuri special amenajate pentru completarea diverselor formulare.
„Am montat indicatoare atât în interiorul, cât și în exteriorul sediului DGASPC Suceava, pentru ghidarea persoanelor spre compartimentele sau serviciile din cadrul Protecției Copilului. S-au creat registre pentru înregistrarea documentelor, atât la Serviciul de evaluare copii, cât și la Serviciul de evaluare adulți, pentru operativitate, eliminându-se deplasările la registratura direcției. Tot la ultima modificare a organigramei, a fost înființat un compartiment de audit intern, cu scopul de a veni în sprijinul activității de organizare și control a DGASPC Suceava”, a explicat șeful Protecției Copilului.
Centre de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap
La nivelul centrelor din cadrul instituției de protecție socială, a mai completat Adomniței, „am uniformizat compartimentele existente, ca denumire și personal aflat în componență, în vederea eficientizării activității, atât pe parte administrativă, cât și pe parte socială. Analizăm posibilitatea de a transforma anul acesta unul sau două centre de recuperare și reabilitare neuropsihică în centre de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap, pentru a veni în sprijinul recuperării și reabilitării persoanelor cu handicap, altul decât cel neuropsihic”.
La intrarea principală în sediul DGASPC s-a înființat un birou de relații cu publicul și registratură, birou care până anul trecut funcționa în aceeași încăpere cu secretariatul, situat la etajul I al clădirii.
În momentul de față se află în construcție, tot la intrarea principală a instituției, o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Campanie de informare a populației, cu scopul reducerii fenomenului cerșetoriei
Purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, a declarat că, și în acest an, DGASPC va derula o campanie de informare a populației, cu scopul reducerii fenomenului cerșetoriei, o campanie realizată împreună cu Jandarmeria și Poliția Suceava, care se va desfășura în locurile cu trafic intens, atât auto, cât și pietonal, la nivelul municipiului Suceava și, ulterior, în toate municipiile din județ. „Avem în vedere și derularea unor acțiuni de tipul «Porți deschise», prin care să dăm posibilitatea vizitării unor centre din cadrul DGASPC”, a declarat Nicoleta Daneliuc.
Noua pagină web a instituției, dgaspcsv.ro, este funcțională, iar în cel mai scurt timp se vor face și ultimele actualizări. Conducerea DGASPC Suceava și-a propus ca în acest an să redeschidă și Centrul de Tip Familial „Pluto”, situat în localitatea Vicovu de Sus, casă de tip familial închisă în anul 2010.
Ghișeu de informare
Persoanele cu handicap vor fi ajutate să-și întocmească dosarul înainte de a ajunge la Serviciul de Evaluare
