Noutate

Persoanele cu handicap nu mai sunt scutite de plata taxelor radio-tv

– Taxele radio-tv vor fi cuprinse în factura de energie electrică și se vor calcula pentru o perioadă de facturare de două luni
Persoanele cu handicap nu mai sunt scutite, din acest an, de plata taxei radio-tv și a abonamentului la energia electrică. Pentru celelalte persoane fizice și juridice s-a păstrat aceeași structură de a plăti taxele radio-tv, pe factura de energie electrică. În condițiile în care în mediul urban se vor emite facturi la două luni, taxele radio-tv vor fi cuprinse în factura de energie electrică și se vor calcula pentru o perioadă de facturare de două luni. Noul mod de facturare aplicat de E.ON Moldova, de la 1 ianuarie 2007, constă în emiterea anuală a șase facturi, patru facturi pe baza unui consum mediu estimat și două facturi de regularizare a consumului.
Persoanele fizice și persoanele juridice fără salariați vor plăti 4 lei pentru taxa de televiziune și câte 2,5 lei pentru taxa radio. Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor, fără personalitate juridică, vor plăti lunar taxa radio-tv în valoare de 80 lei/lună. Persoanele juridice societăți turistice plătesc lunar, pentru fiecare cameră o taxă de 7,7 lei. Pentru unitățile cu activitate sezonieră, taxa de 7,7 lei se percepe numai pentru perioada de funcționare. Persoanele juridice – microîntreprinderile (pentru sediul social), indiferent de câte subunități deține, vor plăti 25 lei/lună. La agenții economici se facturează de asemenea taxele radio-tv odată cu emiterea facturii de energie electrica, dar lunar. Scutirea de la plata taxelor radio-tv se poate efectua prin depunerea la Centrele de Relații cu Clienții a declarațiilor pe proprie răspundere pentru persoane fizice privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune / televiziune. Lipsa consumului de energie electrică, pe o perioadă de timp, în care clientul este racordat la rețeaua electrică, dar are consum „zero”, nu constituie motiv de scutire de la plata taxelor radio-tv.
În cazul în care un membru al familiei beneficiază de scutire, iar contractul de furnizare a energiei electrice are un alt titular (membru al familiei), familia respectivă este scutită de la plata taxelor pentru radio și televiziune, pe baza documentelor de identitate ce probează faptul că au același domiciliu. Pe baza facturilor emise de E.ON Moldova, abonații casnici din mediul urban vor putea plăti facturile și la alte locații decât casieriile E.ON, cum ar fi: BRD Groupe Societe Generale, ING Bank, Oficiile Poșta Română, oficiile CEC.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Primarul din Poiana Stampei a găsit soluția pentru ca cetățenii să plătească mai puțin la salubritate: Primăria va suporta 124 de lei pentru fiecare adult din comună

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir