Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU în Afganistan, Staffan de Mistura, va fi prezent la București la un eveniment de comemorare a persoanelor care și-au dedicat viața activității ONU, inclusiv Filaret Moțco, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvânt al MAE, Doris Mircea.
Staffan de Mistura va face o vizită oficială în România, în perioada 24-28 octombrie, urmând să aibă întâlniri cu Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, precum și cu alți demnitari români.
„Reprezentantul Special al Secretarului General va fi prezent și la evenimentul prilejuit de aniversarea Zilei Națiunilor Unite, la 24 octombrie, prin care se comemorează persoanele care și-au dedicat viața activității Națiunilor Unite în domeniul păcii și securității internaționale, cooperării în domeniul dezvoltării, precum și promovării drepturilor omului. Cu acest prilej, va fi amintit și fostul funcționar ONU Filaret Moțco, decedat în aprilie, în urma atacului asupra sediului ONU de la Mazar-i-Sharif”, a declarat Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE.
Ea a spus că întrevederea oficialului ONU cu ministrul Afacerilor Externe „are rolul de a sublinia fermitatea și consecvența contribuției României în Afganistan”.
„Stabilizarea și reconstrucția Afganistanului continuă să reprezinte priorități ale politicii externe și politicii de apărare a României”, a spus ea.
Filaret Moțco, ucis în Afganistan
Șapte angajați ai ONU și cinci demonstranți afgani au fost uciși în atacul comis de manifestanți, în aprilie, împotriva birourilor ONU din Mazar-i-Sharif, oraș situat în nordul Afganistanului. Manifestația a fost organizată pentru a protesta față de incendierea unui exemplar din Coran de către un pastor integrist american. Printre victimele atacului s-a aflat și Filaret Moțco, ofițer de afaceri politice în cadrul Centrului Operațional NORD din Mazar-I-Sharif al minisunii ONU în Afganistan. Filaret Moțco, în vârstă de 43 de ani, originar din Izvoarele Sucevei, era funcționar internațional ONU și mai participase și la operațiunile din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federația Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan și în alte operațiuni ale unor organizații internaționale.
24-28 octombrie
Persoanele ce și-au dedicat viața Națiunilor Unite, inclusiv suceveanul Filaret Moțco, comemorate la București
