Pacienții care suferă de cancer prezintă de trei ori mai multe riscuri de a se sinucide față de restul populației, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici și publicat, luni, în Journal of Clinical Oncology, informează thisislondon.co.uk.
Studiul a fost realizat pe aproximativ 3.000 de pacienți de la Centrul Oncologic din Edinburgh, Marea Britanie.
La întrebarea „În ultimele două săptămâni v-ați gândit că ar fi mai bine să muriți sau să vă răniți într-un anume fel?”, circa 8% dintre aceștia au declarat că au luat în calcul această posibilitate.
Rezultatele sunt similare cu cele ale unui studiu realizat în Australia, care a scos la iveală faptul că circa 2,6% dintre participanți, bolnavi de cancer, se gândeau la sinucidere.
Experții sunt de părere că este necesar ca pacienții să primească o mai bună îngrijire medicală, în special în ceea ce privește calmarea durerilor, dar și consiliere psihologică.
„Știm că depresiile sunt foarte frecvente în cazul pacienților bolnavi de cancer, dar acestea sunt frecvent trecute cu vederea. Durerea reprezintă o altă mare problemă”, a declarat coordonatorul studiului, medicul Jane Walker. Aceasta recomandă tratarea depresiilor în paralel cu tratamentul pentru cancer, lucru care ar putea îmbunătăți calitatea vieții pacientului.