Persoanele care dorm 6-8 ore în fiecare noapte au o viață mai lungă și mai sănătoasă



Persoanele care dorm 6-8 ore în fiecare noapte au o viață mai lungă și mai sănătoasă, potrivit unui studiu recent, ale cărui concluzii au fost publicate în revista Sleep, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea Warwick din Marea Britanie și cei de la Universitatea Federico II din Napoli au ajuns la concluzia că durata optimă a somnului nocturn este de aproximativ șapte ore.
Studiul lor a oferit cea mai convingătoare dovadă de până acum despre legătura care există între lipsa somnului și rata ridicată a mortalității premature.
Aproximativ o treime din populația Marii Britanii doarme în mod regulat cinci ore pe noapte sau chiar mai puțin.
Autorii studiului au analizat rezultatele unui chestionar, în care cei câțiva mii de voluntari au fost invitați să precizeze numărul de ore dormite în medie în fiecare noapte. În urma acestei analize, cercetătorii au constatat că persoanele care dorm mai puțin de șase ore pe noapte sunt cu 12% mai expuse riscului de mortalitate prematură decât persoanele care dorm între șase și opt ore în fiecare noapte.
Totodată, autorii studiului au ajuns la concluzia că persoanele care obișnuiesc să doarmă mult pot avea și ele anumite probleme de sănătate dacă depășesc nouă ore de somn pe noapte.
Deși somnul în exces nu este în sine asociat cu riscul de deces prematur, el reprezintă un serios factor de risc pentru declanșarea unor maladii grave.
Publicarea acestui studiu coincide cu apariția unui alt studiu, realizat de cercetătorii americani, care au descoperit că persoanele în vârstă dorm mai bine și mai mult decât populația tânără și adultă, infirmând astfel teoriile anterioare.