– ASP a trimis adresă către Inspectoratul Școlar în care cere ca responsabilii din școli care se ocupă de program să facă analize medicale și să urmeze cursuri de igienă
Persoanele care se ocupă de manipularea și distribuirea alimentelor din cadrul programului „cornul și laptele” vor trebui să urmeze obligatoriu cursuri de igienă și să aibă făcute la zi toate analizele necesare personalului care lucrează în unități de alimentație publică. Măsura a fost dispusă de către Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Autorității de Sănătate Publică Suceava, pentru a se evita îmbolnăviri în rândul elevilor care consumă produsele din programul guvernamental.
Șeful Inspecției Sanitare de Stat, doctor Ludovic Abiței, a anunțat că a trimis adresă oficială conducerii Inspectoratului Școlar Județean prin care se solicită verificarea condițiilor de depozitare și manipulare în școli a produselor alimentare distribuite elevilor prin programul „cornul și laptele”, precum și instruirea personalului din unitățile școlare care se ocupă de derularea programului. IȘJ a fost solicitat să ia măsuri pentru ca responsabilii de program să urmeze cursuri minime de igienă și să li se facă acestora analize medicale, în acest sens școlile urmând să primească un termen limită. „Unitățile școlare nu au fost pregătite pentru acest program și nu au condiții corespunzătoare de păstrare a alimentelor. Toți cei care manipulează și distribuie alimente trebuie obligatoriu să aibă cursuri de igienă și analizele făcute. Problema e că aceste cursuri costă și nu știm cine va acoperi costurile, având în vedere că vorbim despre unități bugetare”, a spus Ludovic Abiței.
– Condiții de depozitare precare în școli
Inspectorii sanitari au efectuat zilele acestea controale atât la firma fălticeneană care a produs cornurile mucegăite aduse la laboratorul ASP Suceava, cât și la cele trei școli unde au ajuns în final produsele de panificație.
Reamintim că produse provenite unități de învățământ preșcolar din zona Rădăuți, școlile din Iaslovăț, Frătăuții Noi și Frătăuții Noi, au fost aduse marți la ASP pentru efectuarea unor analize de laborator. Este vorba despre cornuri cu urme de mucegai și expirate din data de 29 septembrie a.c. Cornurile expirate au fost mai întâi aduse de către doi cetățeni la biroul de audiențe al președintelui Gavril Mîrza, care ulterior l-a contactat pe șeful ASP Suceava pentru a se efectua analize de laborator și a se dispune măsuri în acest caz.
Ludovic Abiței a declarat ieri că verificările la firma producătoare nu au scos la iveală existența unor nereguli în fluxul de fabricație, iar unitatea beneficiază de condiții igienice bune pentru că a fost modernizată recent. Șeful Inspecției Sanitare de Stat spune că cel mai probabil, în graba de a preda la timp cornurile către școli, angajații fabricii fălticenene au împachetat produsele calde în pungi de plastic, fără a mai aștepta ca ele să se răcească, și în ambalajul de plastic acestea s-au umezit, fapt ce a determinat apariția mucegaiului a doua zi.
În urma controalelor efectuate în cele trei unități școlare, s-a constatat că produsele de panificație ce urmează a fi distribuite elevilor nu sunt păstrate în condiții tocmai bune, încăperile în care stau acestea fiind insalubre. De asemenea, personalul care se ocupă de manipularea produselor alimentare este neinstruit și nu are efectuate analize medicale, în conformitate cu legislația în vigoare. În plus, nu se monitorizează temperatura din frigiderele în care se păstrează laptele. Sanitarii au dispus măsuri pentru remedierea acestor deficiențe și vor extinde controalele în școli.





