Persoanele care au bijuterii, metale prețioase și blănuri nu primesc prestații sociale



Persoanele care au obiecte de artă, bijuterii și metalele prețioase de peste 100 de grame, blănuri, obiecte de cristal și porțelan de mare valoare sau obiecte de colecție nu pot primi prestații sociale, a anunțat, luni, Ministerul Muncii.
Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, indemnizația lunară pentru creșterea copilului și alocația pentru susținerea familiei.
Ministerul Muncii precizează, luni, într-un comunicat de presă, că actul normativ simplifică procedura de acordare a ajutoarelor sociale și rămâne o singură listă de bunuri care duce la excluderea solicitanților de la acordarea de ajutor social.
Beneficiarii sunt obligați să-și plătească impozitele locale, care sunt cele prevăzute de articolul 248 literele a-c din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv impozitul pe imobile, terenuri și autovehicule. Beneficiarii de venit minim garantat, care vor ieși din plată pentru că nu și-au plătit impozitele nu mai pot fi obligați să muncească în folosul comunității, potrivit sursei citate.
Totodată, Ministerul Muncii face referire la copiii în vârsta de până la 18 ani care urmează o formă de învățământ în străinătate, aceștia urmând a fi luați în calcul la stabilirea alocației de susținere a familiei numai dacă respectivele unități de învățământ prezintă dovezi privind frecventarea cursurilor școlare peste hotare.
Tinerii în vârstă de până la 18 ani care termină cele zece clase obligatorii de învățământ vor fi luați în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, ca membri ai familiei.
Prestațiile rămân la același nivel reglementat în prezent
Venitul minim garantat, alocația de susținere a familiei și indemnizația de creștere a copilului rămân la același nivel reglementat în prezent.
Primăriile vor verifica până la sfârșitul lunii ianuarie dacă persoanele care încasează venit minim garantat, alocația de susținere a familiei sau indemnizația de creștere a copilului și-au plătit taxele locale, în caz contrar aceste drepturi sociale urmând să fie suspendate din februarie, pe cinci luni.
În situația în care însă, după acest termen, nu a fost îndeplinită obligația de plată, dreptul la ajutorul social încetează prin dispoziția primarului ori, după caz, prin decizie a directorului executiv al agenției teritoriale.
Procedura a fost reglementată de Guvern prin ordonanță de urgență intrată în vigoare la începutul acestui an.
Actul normativ stabilește că, începând cu anul 2012, pentru menținerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare au obligația să își achite obligațiile legale față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate.
Îndeplinirea acestei obligații va fi verificată anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligațiile de plată către bugetul local aferente anului anterior. În situația în care, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, primarul constată că nu a fost efectuată plata, acesta suspendă, prin dispoziție, dreptul la ajutorul social pe o perioadă de cinci luni, începând cu drepturile aferente lunii februarie.
Condiții pentru încasarea prestațiilor
Achitarea obligațiilor legale față de bugetul local în această perioadă de cinci luni atrage reluarea, prin dispoziția primarului, a dreptului la ajutorul social, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligația, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.
În situația în care însă, după acest termen, nu a fost îndeplinită obligația de plată, dreptul la ajutorul social încetează prin dispoziția primarului.
Guvernul arăta că soluția de suspendare pentru o perioadă de cinci luni a acordării beneficiului de asistență socială a fost preferată „pentru a nu se proceda direct la încetarea acordării dreptului respectiv”.
Executivul menționa totodată că, prin preluarea plății de către Ministerul Muncii a acestor drepturi, autoritățile locale nu mai aveau au pârghiile legale necesare pentru colectarea impozitelor și taxelor locale și asigurarea de venituri cu care ar fi putut dezvolta, la nivel comunitar, măsuri de îmbunătățire a vieții cetățenilor.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, declara că ministerul trimite primăriilor listele cu beneficiarii de ajutoare sociale până în 15 ianuarie, iar primăriile vor trebui să informeze până la sfârșitul lunii cine nu și-a plătit taxele și impozitele, pentru a nu primi ajutoare.