Incident la Parlament

Persoane care au vrut să asiste la plen, oprite de angajații Camerei Deputaților



Mai multe persoane care au susținut că sunt reprezentanți ai sindicatelor din învățământ au avut, ieri, discuții aprinse cu angajați ai Camerei Deputaților care le-au refuzat accesul la balcoanele sălii de plen, în timpul ședinței Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului.
Câteva persoane care au spus că sunt profesori și reprezintă sindicatele din învățământ au dorit să asiste la ședința în care premierul Emil Boc prezintă legile pe care Guvernul își asumă răspunderea, privind salarizarea profesorilor și Codul de Dialog Social.
Angajații Camerei le-au explicat acestora că nu le pot permite accesul la balcoane, întrucât au nevoie de ecusoane speciale pentru a asista la lucrările Parlamentului. Angajații Camerei au precizat că trebuie să meargă la Biroul de informare, aflat la ieșirea din Palatul Parlamentului. Pe scările din apropierea sălii de plen, unde a avut loc incidentul, la un moment dat a apărut și deputatul PDL Silviu Prigoană, cărora persoanele respective i-au cerut sprijinul însă acesta a evitat să se implice în dispută.
Persoanele participaseră, începând cu ora 14.00, la o întâlnire cu lideri ai PNL și PSD, câțiva dintre ei încercând, două ore mai târziu, să intre în balconul plenului, în timpul discursului premierului Emil Boc, care și-a asumat răspunderea pentru legea salarizării în învățământ și legea dialogului social.
La intrarea în balconul destinat presei și invitaților, persoanele respective au fost oprite de personalul de ordine al Camerei Deputaților, care le-au solicitat prezentarea ecusoanelor de acces. Profesorii respectivi nu dețineau ecusoane pentru accesul la balconul plenului, însă, în fața refuzului personalului de ordine au încercat să forțeze intrarea.
Cadrele didactice au fost oprite, fără uz de forță, până când și-a făcut apariția liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Dușa. Acesta i-a preluat pe profesori și a coborât cu ei la poarta de acces în Parlament, pentru a le întocmi ecusoane de invitat.
Câteva profesoare din grup au revenit, cu ecusoanele respective, la etajul unde se desfășurau lucrările plenului, însă au fost refuzate când au dorit să intre la balcoane, întrucât Secretariatul General nu aprobase, pentru ședința de ieri, nici un acces la loje, cu excepția operatorilor tv din presă.
Profesoarele respective au explicat, apoi, jurnaliștilor, că au participat la acțiunea organizată de PSD și PNL, cu două ore mai devreme, la o sală aflată două etaje mai jos și că ar fi dorit, deși nu aveau aprobat accesul al lojele plenului, să asiste la procedura prin care Guvernul și-a angajat răspunderea pe o lege care îi privește.
Ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului pentru angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege care limitează creșterile salariale pentru profesorii care au câștigat drepturi salariale în instanță a avut loc, ieri, în absența reprezentanților opoziției.