Stulpicani

Persoană rămasă încarcerată, după ce un autoturism s-a izbit într-o stație de autobuz

Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei victime din interiorul mașinii
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei victime din interiorul mașinii

O persoană a rămas încarcerată marți după-amiază, după ce autoturismul în care circula a intrat în coliziune cu o stație de autobuz din piatră, părăsită, aflată la marginea șoselei din zona localității Stulpicani. În momentul producerii accidentului în autoturismul marca Mazda se aflau cinci pasageri, însă doar unul dintre aceștia a rămas blocat în interior. La fața locului a fost solicitată intervenția pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Gura Humorului, care a acționat cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijinul acestora venind și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În urma intervenției pompierilor și a echipajelor medicale, care au acordat primul ajutor la fața locului, trei persoane din autoturism, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital, pentru investigații medicale de specialitate. Polițiștii fac cercetări și audiază martorii pentru a stabili cum s-a produs accidentul și care au fost cauzele pierderii direcției celui de la volanul autoturismului Mazda, probele instrumentate făcând obiectul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

Accident cu o persoana incarcerata la Stulpicani
Accident cu o persoana incarcerata la Stulpicani
Trei persoane rănite din autoturismul implicat au fost transportate la spital
Trei persoane rănite din autoturismul implicat au fost transportate la spital
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei victime din interiorul mașinii
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei victime din interiorul mașinii

Recomandări

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo