„Frâiele” Inspectoratului Școlar, în ceea ce privește problemele de titularizare și de mișcare a personalului didactic, au fost preluate în totalitate de inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă. „Sunt singura persoană în care am încredere” a declarat Niculai Barbă, care a mai precizat că „nici unul dintre inspectorii pe probleme de personal care funcționau în IȘJ înainte de descoperirea fraudelor de la Cajvana nu mai lucrează la acest departament”. Mai exact, este vorba despre fostul adjunct al IȘJ, Simion Slevoacă, care cu ceva timp în urmă a părăsit Inspectoratul Școlar, și de Valeriu Pop, care, după izbucnirea „scandalului Cajvana” a fost „tras pe dreapta” de „generalii” de la IȘJ. Niculai Barbă a declarat că „domnul Pop se află la dispoziția noastră, pentru furnizarea oricăror informații necesare la derularea anchetei, dar nu mai lucrează la acest departament al mișcării de personal”. În opinia lui Barbă „nici una dintre persoanele care ar fi putut avea implicații în această chestiune nu se mai pot ocupa de probleme de personal în cadrul IȘJ”. Așa cum menționam și cu alte ocazii, din cercul de suspecți ai adjunctului Barbă care ar fi putut intermedia falsificarea titularizărilor nu sunt excluse nici persoane din Inspectoratul Școlar Suceava.





