Cele mai noi tendințe în materie de bijuterii, în magazinele din Iulius Mall Suceava
Este sezonul petrecerilor și al evenimentelor speciale, iar fiecare detaliu contează pentru a avea o ținută impecabilă. În magazinele din Iulius Mall Suceava veți descoperi lumea minunată a bijuteriilor și a accesoriilor în tendințe, indiferent de gen și de stil. Doamnele și domnișoarele își doresc să fie admirate și să se simtă ca pe marile podiumuri ale lumii. O bijuterie are puterea de a le oferi un look de divă, iar o gamă foarte variată de piese glamour se găsește la Atlantis Gold. Dacă vrei să le oferi celor dragi un cadou inedit, trebuie să ajungi la Sabrini. Aici vei găsi numeroase opțiuni pentru a-i surprinde: cercei, coliere și brățări șic pentru doamne, ceasuri cu design modern, brățări și lănțișoare cu atitudine pentru domni. Iubirea se simte mai puternic în aerul verii. Bărbații care s-au hotărât să ofere cea mai importantă bijuterie din viața unei femei vor găsi, cu siguranță, inelul de logodnă perfect la Perla Neagră. Tot de aici, îndrăgostiții pot alege verighetele care să se asorteze cu sentimentele lor intense. Bijuteriile sunt cele mai bune prietene ale femeilor. Dacă ești convinsă că pietrele prețioase îți pot influența starea de spirit, alege accesoriile potrivite personalității tale de la Eclipse. Vino în Iulius Mall să descoperi frumusețea obiectelor din argint. Vei fi cucerită de accesoriile Janette și vei găsi chiar și setul de prințesă pe care îți dorești să îl porți la nunta ta. Pentru că vara aceasta se poartă culorile vii, alege podoabele perfecte pentru ținuta ta de la Millefiori. Articolele create din sticlă de Murano, în nuanțe jucăușe, îți vor înviora piesele vestimentare, indiferent dacă mergi la o petrecere elegantă sau la o plimbare cu prietenii. În magazinele din Iulius Mall Suceava vei găsi bijuteriile care te definesc, în tendințele acestui sezon.
Zilele Culturii Urbane la „Uzina de Apă” Suceava
Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava organizează, în intervalul 7 – 12 august a.c., cea de-a IV-a ediție a Zilelor Culturii Urbane la „Uzina de Apă” Suceava.
Programul manifestărilor cuprinde, pentru ziua de vineri, 7 august a.c., deschiderea oficială a evenimentului și celebrarea aniversării „Uzina de Apă” Suceava – 103 ani (ora 14.00), vernisarea expozițiilor „Patrimoniul arhitectural românesc din afara granițelor țării” (ora 14.40) și Anuala de Arhitectură – Iași 2013 (ora 15.00), conferința cu tema „Patrimoniul arhitectural românesc din afara granițelor țării” – sesiunea I (ora 16.00), precum și prezentarea piesei de teatru „Fata din Curcubeu” – premieră în România (ora 19.00), spectacol rezervat invitaților la eveniment, cu Marcela Motoc Aquessy (text și regie Lia Bugnar).
Ziua de sâmbătă, 8 august, este dedicată integral lucrărilor conferinței cu tema „Patrimoniul arhitectural românesc din afara granițelor țării” – sesiunile II (ora 10.00), III (ora 13.00), IV (ora 15.30), după care concluziile și sintezele vor fi prezentate de arh. Șerban Țigănuș, președintele Ordinului Arhitecților din România (ora 16.50).
Seara, invitații vor avea parte de un program muzical.
Duminică, 9 august, este Ziua Porților Deschise la „Uzina de Apă” Suceava.
Între orele 10.00 – 18.00 publicul va putea vizita expozițiile circumscrise evenimentului, iar seara (ora 19.00) va fi prezentat pentru public spectacolul de teatru cu piesa „Fata din Curcubeu”.
Miercuri, 12 august, ziua dării în folosință a Uzinei de Apă Suceava (12 august 1912), va fi vernisată și prezentată pentru public expoziția Anuala de Arhitectură – Iași 2013.
Duminică, 9 august
Primirea festivă a cardinalului emerit de Köln, Joachim Meisner, la Catedrala romano-catolică din Suceava
Un eveniment deosebit pentru comunitatea romano-catolică suceveană va avea loc la Catedrala Sf. Ioan Nepomuk din municipiul Suceava. Eminența Sa Cardinalul emerit de Köln, Joachim Meisner, invitat de onoare al monseniorului Petru Gherghel, Episcopul Diecezei romano-catolice Iași, va participa la celebrarea conferirii Sfântului Mir unui număr de 42 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 12 și 30 de ani din comunitatea romano-catolică din Suceava. Primirea celor doi înalți ierarhi va avea loc la ora 10.45, în fața Catedralei Sf. Ioan Nepomuk, iar de la ora 11.00 în catedrală se va derula ceremonia.
Concursul „Răsună toaca-n cer”, în satul Rotunda – Liteni
Parohia Adormirea Maicii Domnului și Sf. Andrei Rotunda – Liteni organizează, începând cu ora 16:00, concursul de toacă „Răsună toaca-n cer”, ediția a V-a. Preotul paroh Mihai Ursuleasa, de la Parohia Adormirea Maicii Domnului și Sf. Andrei Rotunda – Liteni invită cât mai multă lume la acest eveniment, așteptând, în același timp, mulți copii pasionați care să participe la concurs, copii provenind din parohiile județului Suceava și nu numai. Evenimentul se va derula cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și cu sprijinul Primăriei orașului Liteni (primar Tomiță Onisii), al stavroforei Marina Țurcanu, stareța Mănăstirii Probota. Profesoara Maria Tănase din Fălticeni va fi, împreună cu grupul de copii coordonat de ea, invitatul special al manifestării culturale ce se va desfășura duminică, în satul Rotunda, grup care va susține un recital. Toți copiii participanți la concurs vor primi diplome și dulciuri, iar premianții vor fi recompensați cu medalii și premii în bani. Pentru înscrieri, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0744 778 371.
Kids City – ateliere de creație Art Craft
Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creație și distracție, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici și creativi, cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, între orele 10:00 – 15:00, sunt organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii pot să confecționeze obiecte decorative cu accesoriile din gama special dedicată copiilor, „Art Craft”, ce se găsește exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze și să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Cele mai noi tehnici de creație pot fi deprinse de cei mici pe parcursul atelierelor organizate în incinta centrului comercial: metoda quilling, tehnica decoupage, tehnica șervețelului, pictură pe sticlă/lemn/ceramică și scrapbooking. Copiii vor putea lua acasă toate obiectele confecționate chiar de ei. În cadrul atelierului de duminică, 9 august, copiii vor realiza prin pictură pe sticlă o vază de flori și decorațiuni cu obiecte art craft. Copiii își vor petrece timpul creativ și distractiv, se vor relaxa, vor socializa și vor putea pleca acasă cu amintiri plăcute.