Drumurile din componența TransRarău-ului pot constitui adevărate capcane pentru șoferii dornici să ajungă în vârf de munte. După ce sâmbătă au fost nevoiți să intervină în ajutorul unor persoane care au ajuns în șanț după ce mașina cu care circulau a derapat, reprezentanții Serviciului Salvamont Suceava au ținut să transmită un mesaj de atenționare și avertisment pentru toți ceilalți turiști care au în plan să urce pe masivul Rarău.
„Întrucât sunt mulți care ignoră faptul că TransRarăul a fost închis odată cu prima cădere de zăpadă, că se creează polei pe șosea, sau șoseaua este acoperită de zăpadă, facilitând derapajul, ar trebui să se gândească că își pun în pericol viața lor și a celor ce-i însoțesc dacă autovehiculele nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, set de lanțuri antiderapante și lopată. Salvamont Suceava s-a confruntat în ultimele săptămâni cu numeroase situații în care șoferii au rămas cu mașinile blocate pe gheață, dar atragem atenția că pot fi și situații în care vor fi salvate doar persoanele și să fie nevoiți să-și abandoneze mașinile pe munte, până când va fi posibilă recuperarea lor. Precizările de mai sus au fost făcute pentru a aminti turiștilor diferența dintre condițiile atmosferice de la joasă altitudine, respectiv până la circa 900 m, și cele de pe munte, care sunt în continuă schimbare”, a declarat Voicu Raia, șeful Serviciului Salvamont Suceava.
Acesta a menționat și faptul că turiștii nu pot rămâne cazați peste noapte în Rarău și nici măcar nu pot beneficia de un ceai cald deoarece motelul alpin este momentan în proces de renovare, iar restuarantul este închis.
Drumurile auto care duc spre masivul Rarău sunt din Chiril și din Pojorâta, cele asfaltate, la care se adaugă cel din Câmpulung Moldovenesc, prin Izvorul Alb, dar care este recomandat doar mașinilor de teren.
Recomandări și pentru turiștii care merg pe traseele montane
Având în vedere condițiile meteo extrem de schimbătoare, salvamontiștii au recomandări și pentru turiștii care urcă pe munte cu pasul. Aceștia trebuie să fie echipați corespunzător cu ghete de iarnă, mănuși, cagulă, parazăpezi, jachetă vânt, polar, suprapantalon, rucsac, căciulă, apă, dulciuri, să nu se aventureze pe anumite trasee mai dificile, de regulă pe cele de creastă, în condiții meteo nefavorabile, deoarece marcajele pe timp de iarnă sunt mai puțin vizibile, de cele mai multe ori acoperite de stratul de zăpadă, sau de crengile copacilor încărcați de zăpadă, vizibili fiind numai stâlpii de marcaj, vopsiți în culorile alb și negru în golurile alpine.
Salvatorii montani mai recomandă turiștilor ca în cazul în care consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, să telefoneze serviciului salvamont pentru informații sau pentru intervenții în timp optim, pentru a se evita situații neplăcute, uneori critice. „Majoritatea turiștilor care au astfel de probleme sună la serviciile salvamont numai atunci când văd că se înnoptează, ceea ce face mult mai dificilă o acțiune a salvatorilor montani”, a arătat Voicu Raia.
Turiștilor li se mai recomandă să plece la drum cât mai dimineață posibil, să aibă în componența grupului oameni care au mai parcurs traseul respectiv și să aibă la îndemână numerele de telefon pentru cazuri de urgență, respectiv 0745/313052 și 0725826668 (0salvamont), plus 112 pentru cazurile ce implică acțiunea comună a mai multor servicii de urgență.