Sport școlar

Performanțe sportive cu elevii olimpici la matematică sau chimie



Mihai Airinei, în mijlocul uneia dintre echipele liceului
Mihai Airinei, în mijlocul uneia dintre echipele liceului

Cu toate că are profil teoretic, Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a obținut de-a lungul timpului rezultate deosebite și pe linie de sport și asta în ciuda faptului că în competițiile școlare au participat elevi cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale de matematică, chimie, engleză sau alte materii. Mai mult, aceștia au reușit să ajungă și în finalele naționale și chiar să devină campioni ai României, dar asta se întâmpla cu mai mult de 10 ani în urmă, atunci când în aceste competiții școlare nu participau și liceele sportive. Șeful catedrei de sport a Colegiul Național „Petru Rareș”, profesorul Mihai Airinei, este nemulțumit de această situație și a înaintat chiar la minister un memoriu prin care solicită ca liceele cu profil sportiv să aibă propria competiție. „Nu este normal ca noi să ne măsurăm forțele cu sportivi de performanță care fac cel puțin șapte antrenamente pe săptămână, față de numai unul, cât avem noi. Acest lucru ne dă peste cap obiectivele pe care ni le propunem la început de an școlar, această situație fiind valabilă pentru toate liceele din țară”, a precizat Mihai Airinei. De curând, liceul sucevean a beneficiat de fonduri de la Primărie cu care s-a reușit renovarea sălii de sport, investiție ce a costat aproape 2,6 miliarde de lei vechi. Cu toate că a fost inclusă în proiect și o sală de forță, din motive necunoscute aceasta nu a fost realizată.
Catedra de sport își dorește un teren artificial cu nocturnă Cu toate acestea, Mihai Airinei a reușit din fonduri personale să facă o saună, ce este folosită atât de elevi, profesori sau cei care închiriază sala. „În viitorul apropiat ne-am propus să schimbăm și fața terenului de sport din curtea școlii, mai exact să punem gazon artificial și nocturnă, atât pentru fotbal, cât și handbal sau tenis. Pe lângă acestea intenționăm să construim o sală de fitness la etajul sălii, deasupra vestiarelor, investiție estimată la 200.000 de euro. Dacă vom reuși ce ne-am propus putem organiza liniștiți, în fiecare sâmbătă și duminică, atât competiții sportive pentru liceul nostru, dar și pentru alte echipe școlare”, a adăugat profesorul Mihai Airinei. În acest sens, la „Petru Rareș” se va organiza Cupa Fair Play. Pe lângă aceste proiecte, catedra de educație fizică formată din Mihai Airinei, Olga Șecman, Sorin Râmbu și Emil Livanu, împreună cu inspectorul de specialitate de la ISJ Suceava vor face demersuri la Ministerul Educației pentru revenirea la două ore de educație fizică pentru clasele a 8-a, a 11-a și a 12-a, dar chiar și pentru a treia oră, aceasta din urmă fiind rezervată activității sportive din weekend. O altă problemă cu care se confruntă profesorii la sala de sport este lipsa unei femei de serviciu la cei 1200 de elevi, dar și a unui cadru medical între orele 16.00 și 20.30, care să acorde primele îngrijiri până la venirea ambulanței în cazul unui accident.
Banii din închirierea sălii, pentru transportul echipelor
În afara orelor de program, sala de sport este închiriată și altor persoane dornice de mișcare, banii rezultații, mai exact 24 de milioane de lei vechi, fiind folosiți pentru plata sportivilor la competițiile școlare în care sunt înscriși. În 2007 și 2008 Colegiul Național „Petru Rareș” a reușit să se evidențieze în mai multe competiții sportive la sporturi precum baschet, volei, handbal, fotbal, șah sau tetratlon. La Olimpiada Națională a Sportului Școlar echipele de baschet liceu și gimnaziu au ocupat locul doi la etapa județeană, la volei fete, locul doi la gimnaziu și trei la licee, la handbal feminin, locul doi la licee, fotbal gimnaziu, locul cinci la etapa județeană, șah, locul unu la liceu și locul trei la gimnaziu, iar la tetratlon, o mențiune tot la etapa județeană. Elevii de la „Petru Rareș” au fost prezenți și la Săptămâna Europeană a Tineretului, acolo unde s-au impus atât la fete, cât și la băieți în competiția de baschet, în timp ce la handbal, băieții au câștigat cupa, iar fetele s-au clasat pe locul trei. Cupa „Mihail Sadoveanu” la handbal, desfășurată la Pașcani, le-a adus sucevenilor un loc doi la băieți și un loc trei la fete, echipa de băieți terminând pe ultima poziție a podiumului și la Cupa Centenar „Dragoș Vodă” de la Câmpulung Moldovenesc.



Recomandări