Rezultatele obținute de elevii Liceului Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Olimpiada de Limba Engleză – etapa județeană, nivel gimnazial, desfășurată în data de 14 martie 2026, confirmă încă o dată nivelul ridicat de pregătire, seriozitatea și pasiunea pentru studiu care definesc comunitatea educațională a școlii.
Elevul Bujorean Denis Eusebiu, din clasa a VII-a C, coordonat de doamna profesoară Marleneanu Cerasela Iuliana, a obținut Premiul I, cu un punctaj remarcabil de 97 de puncte. „Performanța sa este rezultatul unei munci susținute și al unei pasiuni autentice pentru limba engleză, manifestată prin lecturi constante în limba străină și prin rezolvarea suplimentară a testelor de tip Cambridge. Dotat cu o capacitate ridicată de concentrare și cu abilitatea de a lucra independent, Denis Eusebiu își organizează eficient timpul și își asumă cu responsabilitate fiecare sarcină. Ambiția și perseverența îl definesc, iar dorința sa continuă de cunoaștere este dublată de o disciplină exemplară,” ne-a transmis doamna profesoară Marleneanu Cerasela Iuliana. Totodată, aceasta a subliniat că rezultatul obținut reflectă nu doar talentul elevului, ci și „seriozitatea și determinarea demonstrate încă din clasa a IV-a, momentul în care a început să își contureze parcursul educațional.”
Un alt rezultat deosebit a fost obținut de elevul Moisii Mihai Sebastian, din clasa a VII-a A, îndrumat de doamna profesoară Constantinescu Florina Claudia, care a obținut Premiul al III-lea, cu 90 de puncte. Doamna profesoară Constantinescu Florina Claudia îl descrie ca fiind un elev foarte muncitor, „care valorifică fiecare oportunitate de învățare, urmând cu atenție toate recomandările primite. Determinat, inteligent și profund atașat de studiul limbii engleze, Mihai Sebastian se implică activ în toate activitățile propuse, demonstrând o evoluție constantă și o motivație puternică pentru performanță.”
De asemenea, eleva Constantinovici Anastasia, din clasa a VII-a B, coordonată de doamna profesoară Olaru Simona Ana, a obținut mențiune, cu 89 de puncte, confirmând un nivel ridicat de pregătire și implicare. „Anastasia impresionează prin naturalețea cu care stăpânește limba engleză și prin înclinația sa deosebită pentru acest domeniu. Este o elevă muncitoare, curajoasă și determinată, mereu pregătită să își depășească limitele,” ne-a comunicat doamna profesoară Olaru Simona Ana. Totodată, aceasta și-a exprimat încrederea în potențialul elevei, fiind convinsă că viitorul îi va confirma pe deplin calitățile.
Rezultatele obținute de acești elevi reflectă nu doar talentul individual, ci și efortul constant, susținerea profesorilor și mediul educațional care încurajează excelența. Așa cum spune un cunoscut principiu: „Excellence is not a skill, it’s an attitude.” Elevii Liceului Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni demonstrează, prin fiecare reușită, că performanța este rezultatul unei atitudini construite zi de zi, prin muncă, perseverență și pasiune.
Felicitări elevilor pentru rezultatele deosebite și profesorilor coordonatori pentru profesionalismul și dedicarea cu care modelează generații de succes!






