Performanță, da! Dar cu cine?



Apropiatele meciuri din preliminariile Campionatului European 2024 ne dau de pe acum fiori, întrucât se știe că orice start de campanie este de mare importanță pentru parcursul integral. De aceea, ne-am dori ca aceste prime două partide, ce urmează să se desfășoare pe 25 și 28 martie, să ne aducă cele 6 puncte și desigur tonus pentru viitoarele apariții. Numai că adversarii pe care urmează să îi întâlnim au probabil o abordare semănătoare și, în plus, se considera norocoși că printre adversarii din aceste prime două etape sorții le-au scos-o în cale pe România, echipă specializată în calificări ratate! Aaaa, nu știți cine ne sunt adversarele alea de marcă? Păi, în primul meci, pe care urmează să îl disputăm în deplasare, urmează să dăm piept cu Andorra, iar în cel de al doilea, de acasă, cu Belarus. Nu mă întrebați de ce ai lui Lukasenko încă nu au fost suspendați din toate competițiile, că nu știu. Dar poate că acum este momentul unei solidarizări adevărate la nivelul Uniunii Europene (că doar UEFA ce-o fi, dacă nu o mini UE!?), astfel încât Belarus, aliatul Rusiei, să fie gonită, iar România, membru cu drepturi (aproape!) depline al UE să profite și ea o dată! E drept căaltădată, întâlnindu-le p-astea, ne-am fi pus doar problema cui să-i dăm mai multe. Iar numărătoarea nu-ncepea de la 0, ci de pe la vreo 3-4. Da, dar pe atunci nu aflaserăm că „nu mai sunt echipe mici” și nici că „toate meciurile sunt grele”. Știam doar că tre’ să-i batem de să facă pe ei! Acum, mă uit la lotul de 25 de „stranieri” deja convocat și mă suspectez de avarii psihice! Cum de ce? Păi de o bună jum’ate din ei nu am auzit. Din cealaltă jum’ate, câțiva știu de mult că n-au treaba nici cu fotbalul, nici cu Naționala, iar vreo doi, trei, credeam și speram că s-au lăsat (Chichireș, Pușcaș, Ionuț Radu, Niță). Mai rămâne Ianis Hagi. Aaaa, pe el nici nu l-a convocat frustratul ăla? Păi atunci despre ce naiba vorbim!?



Recomandări

Performanțe remarcabile pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Jaba Magda Gabriela (clasa XII A) și prof. de Educație Fizică și Sport Țurcanu Alina Petruța
Jaba Magda Gabriela (clasa XII A) și prof. de Educație Fizică și Sport Țurcanu Alina Petruța