Nu mai puțin de 79 de percheziții se derulează în dimineața zilei de marți, 26 martie, în mai multe județe din țară, inclusiv Suceava. Sunt vizate două grupuri infracționale organizate cu ramificații transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu țigarete, produse accizabile (tutun), materiale explozive (pirotehnice) și spălare a banilor.
Acțiunea este organizată de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, împreună cu procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Timișoara.
Perchezițiile au loc în județele Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Brașov, Covasna, Argeș, Ilfov, Constanța și în municipiul București.
”Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracționale ar fi procurat bunurile accizabile din afara României, le-ar fi introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate 38.019.640 de țigarete (dintre care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant delict), 64 de tone de tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice și au fost desființate 3 fabrici clandestine de țigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României și una în Cehia”, se arată în comunicatul DIICOT Timișoara.
Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la 12.740.000 de euro.
La audieri urmează să fie duse 50 de persoane, dintre care patru sunt funcționari.
Anchetatorii spun că suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de Biroul Tehnic și de Criminalistică al DIICOT, dar și de sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române și al structurilor subordonate din teritoriu și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Percheziții la traficanții de țigări și materiale pirotehnice, inclusiv în județul Suceava
