În vizor

Percheziții la suceveni care au accesat fonduri prin programul Start Up Nation

Percheziții la suceveni care au accesat fonduri prin programul Start Up Nation
Percheziții la suceveni care au accesat fonduri prin programul Start Up Nation

Ample percheziții s-au derulat în dimineața zilei de joi în Suceava, București, dar și în alte șase județe din țară la persoane care au aplicat și au accesat fonduri prin programul Start Up Nation. Ancheta are loc sub coordonarea polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică. Pagubele în acest caz ar depăși 1,5 milioane de lei.
Iată comunicatul transmis de anchetatori:
”În cadrul acestei acțiuni, vor fi puse în executare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț, Vaslui și Iași. La data de 28 iunie 2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 38 de suspecți, persoane fizice și juridice.
În cauză se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri și spălare a banilor.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada anilor 2019-2020, pe teritoriul României, s-a constituit un grup infracțional organizat care, în realizarea aceleiași rezoluții, prin intermediul mai multor societăți comerciale, ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile garantate de bugetul de stat, în cuantum total de 1.571.687 de lei, printr-un program de finanțare.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La acțiune participă polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Iași, Galați, Maramureș, Suceava, Neamț și Vaslui. De asemenea, activitățile beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei «Vlad Țepeș».
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Recomandări

Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial. Doi tineri suceveni au fost arestați

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Percheziții ale polițiștilor la o firmă care ar fi participat la licitații de exploatare silvică cu documente falsificate

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Primarul și secretarul de la Dumbrăveni au în locație, la domicilii, opt, respectiv nouă cetățeni străini